Animale și alte ființe literare
- ISBN
- 9786064916266
- Editura
- Eikon
- An apariție
- 2026
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Am ținut ca volumul de față - primul de acest tip din România - să conţină două tipuri mari de studii zoopoetice. Mai întâi, capitole sinteză, care să cartografieze porţiuni întinse de literatură și reprezentare scenică, dar care să își propună în același timp mize teoretice de substanţă. Contribuţiile de amploare trimise de Alina Bako, Smărăndița-Elena Costin, Andrada Strugaru, Iulia Pietraru și Oltița Cîntec, strânse în secţiunea numită chiar Priviri sintetice și deschideri teoretice, bifează cum nu se poate mai potrivit ambele criterii. Apoi, o serie de lucrări propriu-zis aplicative, care să verifice validitatea unor metode specifice câmpului circumscris de animal studies (în general) și de zoopoetică (în particular), prin interpretarea sau re-vizitarea unor autori în operele cărora fiinţele non-umane dețin mai mult decât rolul de simplă recuzită narativă, respectiv lirică. În această categorie intră capitolele dense și provocatoare semnate de Anca Tomoioagă, Georgeta Orian, Alina Bako, Ovidiu Morar, Erika-Elena Sîrghi și Maria Ardelean, Luiza Negură, Sorina Victoria, Alexandra Cîrcu și Grațiela Benga, cărora le-am adăugat câteva dintre contribuţiile proprii „la temă”. Pentru a marca și mai bine atât zonele de extracţie referențială, cât și diferenţele procedurale pe care acestea le determină, am preferat să le așez în două mari secţiuni: De prosa et animalibus. Narațiuni cu oameni și diferite alte vietăți, respectiv Zoopoetica. Reprezentări, metafore și hibridizări. Am speranţa că, dincolo de a participa concret și coerent metodologic la un fenomen (meta)critic internaţional, această pledoarie pentru o zoopoetică românească va constitui temeiul unor reașezări (inclusiv de natură etică) și chiar mutaţii serioase în materie de reprezentare a ființelor non-umane. Dacă nu cumva și noi forme de comunicare cu, prin și dincolo de ele. Pentru că, de bună seamă, animalele merită să le citim, să le spunem ori să le continuăm povestea. Noi, cei care, vorba lui Jonathan Gottschall, s-ar putea să nu fim altceva decât antropoide mari cu minte povestitoare... - Emanuela Ilie
Colectiv de autori: Alina Bako, Graţiela Benga, Oltița Cîntec, Alexandra Cîrcu, Smărăndița-Elena Costin, Emanuela Ilie, Ovidiu Morar, Luiza Negură, Georgeta Orian, Iulia Pietraru, Erika-Elena Sîrghi și Maria Ardelean, Andrada Strugaru, Anca Tomoioagă, Sorina Victoria.
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, la prețul de 75,00 lei. Ultima modificare de preț: 23 iunie 2026.
Cărți similare
Bac de succes la limba și literatura română
Emanuela Ilie, Ramona Alupoaei, Roxana Ioana Arhire, Mihaela Irina, Nicolae Savin
în 3 magazine
Didactica limbii și literaturii române
Emanuela Ilie
în 3 magazine
Corpuri, exiluri, terapii
Emanuela Ilie
în 2 magazine
Sa ne pregatim pentru evaluarea nationala la limba si literatura romana! 30 de modele de teste complexe
Emanuela Ilie, Laura Buhaciuc, Mihaela-Dumitrita Bahman, Marcela Ghiuta, Ana-Iulia Olinici, Isabel Vintila, Oana-Simona Zaharia
într-un magazin
Ritmul succesului. 37 de teste pentru Evaluarea Nationala la Limba si literatura romana 2023
Emanuela Ilie
într-un magazin
Dicționarul Critic Al Poeziei Ieșene Contemporane
Emanuela Ilie
într-un magazin