Asezarile umane si organizarea spatiului geografic

Conceptul de asezare umana exprima sintetic orice forma de locuire, care poate porni de la un numar minim de gospodarii, locuinte, unitati economice la un numar impresionant, dand nastere unei variate tipologii de asezari urbane si rurale. Aceste forme de locuire sunt determinate de caracteristici demografice, administrative, politice, geografice si fiecare poate avea anumite particularitati specifice. Dictionarul de geografie umana (1999) defineste asezarea ca locul unde se afla cineva sau ceva, un grup de locuinte, constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana, o realitate complexa care nu poate fi ilustrata decat diferentiat, atat din perspectiva istorica, functiile si aspectul variind in timp, cat si din perspectiva spatiala. Asezarea umana reprezinta o comunitate umana de orice rang - oras sau sat - indiferent de marime sau functiile indeplinite, care cuprinde populatia, constructiile folosite in diverse scopuri, platformele industriale, pietele si strazile, locurile de odihna si agrement. Asezarile umane sunt rezultatul unui continuu si dinamic fenomen de umanizare a spatiilor geografice naturale, determinat de cerintele societatii umane aflata pe diferite trepte de dezvoltare. Potrivit opiniilor antropologilor si sociologilor, asezarea umana include totalitatea constructiilor si amenajarilor realizate de oameni in scopul satisfacerii, in mod decent, a cerintelor de locuire, productie si recreere. Fiecare asezare umana exprima, de asemenea, nivelul de adaptabilitate la conditiile naturale existente, la calitatea si cantitatea resurselor exploatabile, la problemele de natura demografica – populatia fiind factorul cheie in aparitia si dezvoltarea asezarilor umane. Abordarea geografica a problemelor legate de mediile de locuire aduce in prim plan modul in care a fost modificat spatiul geografic pentru a ajunge la un anume mod de gestionare si echipare a spatiilor geografice, de repartitie pe glob a asezarilor umane. Orice fenomen demografic legat de evolutia numerica, miscarea naturala, migratia si structura populatiei conduce la schimbari in organizarea spatiala si dezvoltarea asezarilor umane, tipologia, dispersia sau concentrarea geografica a acestora. Fiecare asezare umana cuprinde mai multe subsisteme: un subsistem al populatiei, terenurilor, resurselor, cladirilor, activitatilor economice, cu particularitati si mecanisme de actiune proprii, care pot interfera secvential, dar care impreuna asigura functionalitate acesteia. De asemenea, ea este definita de trei categorii mari de componente - elemente, structuri, relatii - fiecare cu particularitati proprii. Elementele reprezinta tipurile de resurse pe care se sprijina asezarea in existenta sa, structurile explica prezenta unei game diversificate de activitati, profiluri, fizionomii urbanistice, in timp ce relatiile se manifesta cu precadere sub aspect politico-administrativ, demografic, social si economic, infrastructura.