Astăzi, cerul meu

Poemele lui Ioan Hadarig se nutresc dintr-o obsesie recurenta. Nucleul acesteia e vietuirea in clipa. Toate imaginile acestor poeme dau seama de constiintei lirice cu timpul. Expedierea timpului e chiar tema acestor poeme. Frantura, clipa, se recunosc in tonul sacadat al versurilor. Vietuirea in clipa strecoara in poeme o afectivitate negativa. Subiectul liric e dispus sa recepteze anxietati.

O zona crepusculara a sufletului, atinsa de accente expresioniste, se recunoaste in fiecare imagine. Asadar, timpul trait ca frantura, clipa prezenta acum si aici, timpul amintit, timpul presupus sunt personajele lui Ioan Hadarig. Lirismul se constituie preponderent prin confesiuni austere, lasand loc si interpelarilor in samburele carora se poate vedea o constiinta angoasata. Marca poemelor e solitudinea. Singuratati tenace isi pun bornele si nasc nelinisti in fiecare vers. Poetul exhiba un imaginar fara retorisme, versurile au sobrietatea unor sentinte. - Aurel Pantea