Atelier de reparatii umane

In poeziile Izabelei Radosevici pulseaza alert motive, instantanee, imagini si reflexii ale unui real recognoscibil in cotidianul imediat, dar si ale unui areal launtric, tangent, uneori, spatiului familial de sorginte cvasirurala. Rezulta, in final, prin fuziune, un melanj scriptural cu efecte si reverberatii de impact, prin sugestii si aluzii, ce transcend pretextul prozaic si contextul concret, existential. Pe alocuri, discursul gliseaza spre o zona usor fantasmatica, temperat confesiva/biografista, la interferenta unei lumi revolute cu elemente si mesaje developand intruziunea tot mai agresiva a tehnicii/tehnologiilor de ultima epoca. Doar cateva mostre, la intamplare: ,,gustul curcubeului//din balta de benzina”; ,,o musca ce linge ochiul cainelui mort//cocktailul de serotonina electrica//fisioneaza mecanismul defensiv//pasarile migratoare inchid ruptura din cer”; ,,scuterul abandonat langa soseaua din pustiu”; ,,statia de confort//la capatul gropii de gunoi” sau: ,,suferinta nu e o traire exclusiv umana//tremura//din toate suruburile garniturile niturile cablurile portile logice bitii” s.a., s.a. Poate, de aici, si nevoia de marturisire a unei ars poetica, vag depresiva, decodand, in cateva franturi de versuri, o definire a propriei poezii: ,,un cocktail de tristete” sau: ,,o bucata de sine//ramas suspendat in universul intern”.Atelier de reparatii umane propune, in spatiul liricii tinere actuale, nu doar un nou nume alaturi de multe altele, ci, in primul rand, un debut, i-as zice mai mult decat promitator, sub auspiciile poeziei autentice. In virtutea acestor premise, evolutia, parcursul poetic viitor ale Izabelei Radosevici merita, in continuare, urmarite cu intreaga atentie.Eugen Bunaru