Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă

Traducere din limba japoneza de Iuliana Oprina Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga este un volum alcatuit din fragmente de jurnal adaptate, eseuri mai vechi si amintiri, surprinzatoare prin tonul neasteptat de vesel si totusi intim, in care autorul isi concentreaza atentia asupra unui subiect deosebit: alergarea pe distante foarte lungi, un stil de viata pe care Murakami insusi l-a adoptat. Cartea e radical diferita de cele cu care cititorii fideli s-au obisnuit, fiind lipsita de accentele fabuloase sau suprarealiste. Este, dimpotriva, un text despre incrancenarea extrema a unui spirit uman care isi infrange sistematic slabiciunile si isi exerseaza vointa dincolo de limite. Haruki MURAKAMI, unul dintre cei mai populari scriitori japonezi contemporani, s‑a nascut in 1949, la Kyōto. A studiat teatrul la Universitatea Waseda din Tokyo. Experienta de proprietar al unui bar in care se canta jazz (reflectata in romanul sau din 1992, La sud de granita, la vest de soare) si cea de traducator al operelor lui F. Scott Fitzgerald, John Irving, Truman Capote si Raymond Carver isi vor spune cuvantul in formarea sa ca mesager al unei Japonii occidentalizate – un tinut amagitor, lipsit parca de suflet si suflu, al carui spirit stravechi pare sa fi disparut aproape in intregime. Primul sau roman, Asculta cum canta vantul (1979), i‑a adus Premiul Gunzo, fiind urmat de Pinball, 1973 (1980) si In cautarea oii fantastice (1982, distins cu Premiul Noma). In 1987 a publicat Padurea norvegiana, bestseller international, tradus in numeroase limbi si vandut in milioane de exemplare. Murakami a mai publicat volumul de interviuri Underground. Atentatul de la Tokio si spiritul japonez (1997) si romanele La capatul lumii si in tara aspra a minunilor (1985, pentru care a primit Premiul Tanizaki), Dans dans dans (1988), Cronica pasarii‑arc (1994, nominalizat la prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award), Iubita mea, Sputnik (1999), Kafka pe malul marii (2002), 1Q84 (2009‑2010), Tsukuru Tazaki cel fara de culoare si anii sai de pelerinaj (2013), Uciderea Comandorului (2017) si Orasul si zidurile sale incerte (2023), precum si volumele de povestiri sau eseuri Elefantul a disparut (1993), Dupa cutremur (2000), Salcia oarba, fata adormita (2006), Pur si simplu despre muzica (2011), Meseria de romancier (2015) si Persoana intai singular (2022). A fost nominalizat in repetate randuri la Premiul Nobel.