Beckett pur și simplu. Nu el (vol 3) - Octavian Saiu

Beckett e singurul autor care a creat fără a putea manifesta încredere în sensul elementar al actului de a aşterne cuvinte pe o pagină – acela de a însemna ceva. Deşi elaborate în ceasuri lungi – în taina unei esenţializări care pleacă de la mari concepte sau sentimente şi ajunge la o frântură de dialog – frazele sale vlăguite ascund neputinţa autorului de a se împlini prin operă. Când a spus „Nu ştiu“, Beckett nu a disimulat conştiinţa propriului text, ci şi-a mărturist incapacitatea de a-l înţelege. Oricât de greu ar fi de acceptat pentru cercetătorii anglo-saxoni, care cred într-un Beckett filosof şi afirmă cu convingere teoria unui Beckett erudit şi atoateştiutor, un adevăr posibil e de aflat în acel răspuns lapidar. Autorul celor mai complexe texte din a doua jumătate a secolului trecut a fost un erou al tăcerii şi pentru că era convins, precum Socrate, că a şti înseamnă a nu şti nimic. „Nu ştiu“ e răspunsul lui Beckett cel mai adevărat, cel mai sincer. Pentru că porneşte de la acea vocaţie socratică în care sărăcia limbajului, minimalismul şi simplitatea absolută, se regăsesc în modul cel mai profund cu putinţă. Puritatea beckettiană nu e nimic altceva decât o mărturie de credinţă, o asumare fără reţineri a gândului că a crea înseamnă a eşua mereu.