Braul cu strigaturi

Naratiunea isi propune sa deconstruiasca opozitia elevat-vulgar, scotand in evidenta resursele latente ale unui spatiu social considerat marginal. Prin aceasta, ea se inscrie in orizontul postmodern al gandirii, unde subiectul uman se descopera pe sine gratie intalnirilor marcante cu semenii sai neasemenea. „Rau cu rau, dar mai rau fara rau” e expresia populara a acestui paradox. Romanul combate, cu mijloacele literaturii, mitologia bunei asezari sociale si gaunoasa autosuficienta a pretinsilor stiutori de bine, ca atare avand intentii emancipatoare. Dincolo de valoarea larg recunoscuta nu incepe non-valoarea, ci alte constelatii valorice, al caror rasarit presupune insa reeducarea sensibilitatii publice. Dupa estetica uratului, un pas mai departe in aventura cunoasterii il constituie investigarea ideii de vulgaritate rafinata, in jurul careia naratiunea graviteaza. In joc e reamenajarea unui spatiu al convietuirii mai receptiv la diferente — in ultima instanta, o „groapa” evocatoare de a lui Eugen Barbu, insa mai aprofundata filosofic si cu o structura mai labirintica. Romanul se adreseaza unui public educat, interesat de disciplinele umaniste si ultimele teorii sociale, pe care le contextualizeaza pitoresc si pe cat posibil amuzant. Tinand cont ca abordarea personajelor si evenimentelor e facuta in spiritul stiintei vesele nietzscheene, lucrarea vizeaza in primul rand cititori interesati de explorari analitice, dar nu neaparat pregatiti tehnic pentru ele. Altfel spus, Braul cu strigaturi e un efort de vulgarizare ce tematizeaza vulgarizarea insasi