Canonul cel Mare

Este vorba de un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, com­puse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: ‘Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!’, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind, în mare măsură imnele liturgice, numite Condac. Totuși, între cântarea a 6-a și a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos. Canoanele, care au fost compuse la început de creștini sirieni elinizați din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical și au un conținut teologic mai accentuat. Canonul liturgic are nouă cântări lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă intercalau la început cele nouă cântări biblice folosite în viața liturgică răsăriteană: Cântarea lui Moise (Ieșirea 15; 1-19); Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32,1-43); Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10); Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3,2-19); Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20); Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10); Rugăciunea celor Trei tineri; Cântarea celor Trei tineri; Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) și rugă­ciunea lui Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79). Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare c-g ton), ;se continuă cu. stihiri mai scurte și se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) și o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion). La Canonul inițial al Sf. Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a și a 9-a, au fost adăugate de tim­puriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de ‘Teodor’ și ‘Iosif’, adică Sf. Teodor Studitul (+ 826) și Iosif de Sicilia (+ 886). În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o Cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care Duminica a V-a din Postul Sf. Paști a fost închinată pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârșitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sf. Andrei Criteanul însuși.