Casa Regala a Romaniei si Marea Unire
- ISBN
- 9786069922033
- Editura
- Integral
- An apariție
- 2018
- Pagini
- 160
- Format
- Broșată
Descriere
Casa Regala a Romaniei si Marea Unire - Dan-Silviu Boerescu Actul istoric de la 1 Decembrie 1918 desăvârșea succesiunea de evenimente din anul în care Regatul României nu numai că reușea să întoarcă soarta războiului, ci și – profitând inteligent de conjunctura internațională – ajungea în situația de a-și reîntregi granițele istorice dimpreună cu Basarabia, Bucovina și Transilvania. Rolul Familiei Regale și al celor doi Suverani – niciunul născut în România dar care se identificaseră afectiv cu țara de adopție –, Regele Ferdinand și Regina Maria, a fost unul decisiv, alăturându-se contribuției elitelor politice din toate regiunile locuite de români și sacrificiului extraordinar făcut de bravii ostași ai armatei. Însă, dincolo de ceremoniile festive ce au urmat, s-au petrecut o serie de evenimente mai puțin cunoscute, de obicei evitate de manualele de istorie… ‒ Coroana de Oțel și coroana de aur cu nestemate ‒ Regele Carol I – o decizie imposibilă pentru un fost ofițer german și strania ipoteză legată de sfârșitul său după hotărârea Consiliului de Coroană ținut la Sinaia ‒ Regina Maria, eroina națională a Reîntregirii ‒ Momentul decisiv pentru soarta țării: Regele Ferdinand se adresează ostașilor aflați în pragul dezastrului ‒ 1 Decembrie 1918 celebrat de Familia Regală la Iași, în „capitala de război a României” ‒ Un mare secret istoric: Suveranul Reîntregirii a fost la un pas să adauge proiectului său politic și Coroana Ungariei! ‒ Mărturiile Marii Uniri – un album fotografic pentru Rege ‒ Pergamentul Unirii adus Regelui la București ‒ Suveranii României despre Unirea din 1859 și Marea Unire din 1918 COLECȚIA REGALĂ (25 VOLUME) Istoria modernă a României (1866-1947 și, în fapt, până în prezent) este imposibil de înțeles fără analiza istoriei Casei Regale a României, ale cărei personaje, de la Carol I la Mihai I, au marcat decisiv momentele cele mai importante ale ultimului veac și jumătate al Principatelor, Regatului și – vai! – Republicii Populare/Socialiste sau, revenind în vâltoarea clipei, al unei Românii fără de noimă și identitate precisă, parcă mereu pierdută în caruselul european și mondial. Fără contribuția novatoare a Casei Regale nu se știe când și cum România ar fi putut trece din feudalismul întârziat direct în epoca modernă, cum fără acțiunile inspirate și deciziile înțelepte luate (uneori, contra inimii și a glasului sângelui!) de Suverani (Regele Carol I, Regele Ferdinand și Regina Maria) niciodată nu s-ar fi putut înfăptui, la 1 Decembrie 1918, unica Românie Mare. Recunoscând rolul istoric jucat de cele cinci generații ale Familiei Regale a României, nu putem să le negăm acestora nici calitatea de oameni ai timpului lor (…nu doar ai eternității!), de ființe învestite nu doar cu prerogativele dinastice ci și cu atributele lor pur umane, care au creionat și personalitățile puternice ale unor ființe adesea pătimașe și chiar contradictorii, pe care nu ne-am propus să le idealizăm în vreun fel. Din amalgamul de trăsături, uneori destul de greu de armonizat, au reieșit figuri luminoase, fascinante și, în ciuda locurilor comune livrești, absolut surprinzătoare. Vă invităm să le devoalăm împreună în filele (pe care unii le-ar putea considera, pripit, iconoclaste) ale cărților din Colecția REGALĂ!
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc doar la Librăria Delfin, la prețul de 10,66 lei. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 22 octombrie 2026.
-
Librăria Delfin Cel mai mic preț
10,66 lei 14,99 leiÎn stoc · librariadelfin.ro · acum 3 zile
Cărți similare
Maria Tanase si iubirile ei controversate
Dan-Silviu Boerescu
în 3 magazine
Maruca Cantacuzino. Drama printesei blestemate
Dan-Silviu Boerescu
în 3 magazine
Constantin Tanase. Lumea ca spectacol...de revista
Dan-Silviu Boerescu
în 2 magazine
Henri Coanda – dosarele secrete ale parintelui primului OZN
Dan-Silviu Boerescu
în 3 magazine
Istoria si semnificatia numerelor
Dan-Silviu Boerescu
în 3 magazine
George Enescu. Un Oedip in lupta cu sine insusi
Dan-Silviu Boerescu
în 3 magazine