Catilinari si temperatori. Eminescu si Caragiale

Catilinarii eminescieni si temperatorii caragialieni sunt produsul epocilor de tranzitie, al unora dintre straturile acestora. Acceptia temperatorilor, stabilita de Ion Luca Caragiale, poate fi apropiata de cea a straturilor catilinare (catilinarilor), fixata de Mihai Eminescu. Pendularea interesata a acestor grupuri si indivizi, prezentati de catre cei doi scriitori, intre centru si periferie, este unul din indiciile decaderii semnificatiilor si moravurilor in partea aceasta de lume, in partea ei tranzitiva. Caci „reforma trece, naravurile raman” (I. L. Caragiale). Rezulta si spiritul critic al celor doi scriitori si cautarea fundamentelor adanci ale formelor fara fond, a adevarului. Crucisii, cotcarii si martorul trialogic reprezinta, alaturi de catilinari si temperatori, moduri diferite de valorizare a existentei si de raportare la istorie si la ceilalti (semeni, adversari, sine), cuprinse in opera marilor clasici. Reperele operelor reviziteaza aceste texte si acesti autori.