Ce patimesc fratii nostri. Ceasul pe care-l asteptam, volumele 8-9

Ca istoric "valah", care am scris istoria acestui neam... cutez a raspunde cele ce urmeaza. Din vremuri imemoriale a stat in Ardeal, ca si aici la noi, un neam gospodaresc, istet si viteaz, al dacilor, de neam tracic. Roma i-a cucerit, le-a amestecat sangele cu sangele cetatenilor ei si le-a dat limba latina, ca vesnic document de nobleta spre a nu se mai confunda niciodata cu neamurile care maraiau, haraiau si latrau in preajma lor. Marirea Romei s-a dus cu incetul. Si pe incetul cetatile romane s-au facut locuri pustii, iar cetatenii s-au adapostit in satele vechilor daci. Limba latina, legea crestina, suferinta comuna au facut din ei un singur neam, unind in el drepturile de aborigeni ale tracilor cu drepturile de cuceritori culturali ale romanilor. Ce era pe atunci in stepa, pot spune istoricii din Pesta. Am ramas (aici), Maria Ta! La toti v-am iesit inainte si acolo in Ardeal, ospitalieri, cu mainile pline de daruri; v-am dat sange nobil, cuvinte frumoase, datine intelepte, gospodarie inaintata si, dupa ce le-ati luat fara a multami, nici atunci nici acum, v-am dat bani, munca, sange. Turcilor, tatarilor si d(umneata)voastra, vi le-am dat in tara noastra, in casa noastra. N. Iorga, Raspunsul unui "invatat valah din Bucuresti", 1910 A sosit un ceas pe care-l asteptam de peste doua veacuri, pentru care am trait intreaga noastra viata nationala, pentru care am muncit si am scris, am luptat si am gandit. A sosit ceasul in care cerem si noi lumii, cinstit, cu arma in mana, cu jertfa a tot ce avem, ceea ce alte neamuri, au de atata vreme, nele fara sa fi varsat o picatura de sange pentru acesta: dreptul de a trai pentru noi, dreptul de a nu da nimanui ca robi rodul ostenelilor noastre. In miez de noapte au sunat iarasi clopotele, sfintele clopote care simt toate durerile si bucuriile noastre si care acum s-au infiorat de cea mai mare speranta pe care am avut-o si la care, cu orice pret, tinem. Si sute de mii de oameni s-au trezit fara teama si fara zburdaciune, linistit si sigur, in inimile lor a fost un singur raspuns: stim!... Marea si stralucita incercare a venit. Pare ca s-a facut in aerul acestei tari o liniste mare. Un sfant potir de sange si de lacrimi s-a ridicat pentru binecuvantarea cea mai scumpa. Plaiurile ardelene au baut rascumpararea robiei. Odihniti-va, viteji, in brazda lacoma de mult de acest sange care plateste birul nenorocirilor seculare! N. Iorga, Ceasul..., 1916