cei doi domni din bruxelles
- ISBN
- 9786060978862
- Format
- Broșată
Descriere
Cei doi domni din Bruxelles. Nuvele
• Autor distins cu Premiul Goncourt pentru literatură în 2010
Modesta croitoreasă Geneviève nu bănuieşte că viaţa ei banală în cartierul popular Marolles din Bruxelles este urmărită cu sufletul la gură de un cuplu de binefăcători misterioşi care trăiesc astfel prin procură experienţele ce le sunt refuzate. Într-un orăşel din Hainaut, taciturnul doctor Heymann este mai ataşat de câinele lui ciobănesc decât de semenii săi. Fie că se află la Viena, fie la Copenhaga, între Constanze şi Georg intervine mereu umbra unui terţ. În îndepărtata Islandă, Magnus şi Alba trăiesc coşmarul pierderii unui copil, iar la Paris Séverine şi Benjamin îl trăiesc pe cel de a nu fi avut unul. În cele cinci nuvele din volumul de faţă, Eric-Emmanuel Schmitt încearcă să aducă la lumină iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeşte niciodată, pe care nimeni nu le va ghici, inaccesibile uneori chiar şi pentru cel care le încearcă. Deși mereu trecute sub tăcere, aceste sentimente sunt reale; mai mult, ele alcătuiesc adevărul unui destin.
Traducere din limba franceză de Simona Brînzaru.
Categorii
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 3 magazine, cu prețuri între 35,55 lei și 40,50 lei (diferență de 14%), cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 5 noiembrie 2026.
Cărți similare
Oscar și tanti Roz banda desenata
Eric-Emmanuel Schmitt, Vincent Zabus
în 5 magazine
Povestile bufnitei. Ursul care voia sa fie fericit
Eric-Emmanuel Schmitt
în 5 magazine
Visatoarea din Ostende
Eric-Emmanuel Schmitt
în 4 magazine
Copilul lui Noe - Eric-Emmanuel Schmitt
Eric-Emmanuel Schmitt
în 4 magazine
Evanghelia dupa Pilat
Eric-Emmanuel Schmitt
în 4 magazine
Lumina fericirii. Strabatand secolele IV
Eric-Emmanuel Schmitt
în 4 magazine