Cele mai frumoase aventuri ale lui Nils Holgersson cu gâștele sălbatice

• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1909.

...A fost odata un baiat. Avea cam paisprezece ani, par de culoarea canepii, era inalt si bine facut. Nu prea era bun de nimic, fiindca cel mai mult ii placea sa manance si sa doarma si cea mai mare placere a lui era sa ticluiasca mereu cate ceva.
...Spiridusul care statea acolo pe marginea cufarului nu era mai mare de-o schioapa. Avea o fata zbarcita, fara barba si purta un surtuc negru cu poale lungi, pantaloni pana la genunchi si o palarie neagra cu boruri largi. Era subtirel si fragil, cu dantele la gat si la marksete, cu catarame la pantofi si cu jartiere legate cu funda.
...Insa abia ce apucase sa inceapa, ca baiatul primi o palma atat de groaznica, incat i se paru ca ii plesneste capul in mii de bucatele. Zbura dintr-un perete in celalalt si in cele din urma cazu pe podea si ramase fara cunostinta.
...Ah, cat era de nefericit! Cat e lumea de mare, nimeni nu fusese vreodata la fel de nefericit ca el. Nu mai era om, ci doar un pitic vrajit. A inceput incet-incet sa Inteleaga ce inseamna sa nu mai fi om.
...Baiatul s-a infiorat pe spinarea gascanului. Locul acesta trebuia sa-l fi cunoscut. Era nu departe de casa parintilor sai, iar anul trecut fusese pastor de gaste acolo, dar vazut de sus, totul parea cu totul altfel.
...Daca doar trebuie sa am grija de gascan ca sa se intoarca nevatamat acasa, atunci o sa fiu din nou om. Ura! Ura! Ura! Atunci o sa fiu din nou om!
...Insa dupa ce au zburat o vreme pe deasupra padurii, baiatului i s-a parut deodata ca aude jos, pe pamant ceva scrasnind si gemand. Fireste ca s-a aplecat iarasi ca sa se uite. Avand un vant putemic in fata, gastele salbatice zburau acum nu prea repede, de aceea baiatul putea deslusi foarte bine pamantul de dedesubt.