Chiulind de la ora de moarte

Aceste proze reprezinta cel de-al treilea ciclu al celor o suta de povestiri incepute in 2010, primele doua fiind publicate in volum in 2014. Scrierea lor a reprezentat una dintre cele mai intense experiente pe care le-am trait (ca om si ca scriitor deopotriva). Marturisesc ca mi s-a potrivit modelul cvadripartit, numarul relativ limitat de cuvinte, dar si acea dimensiune intentionala amintind oarecum de parabola. Consider ca in acest prim veac de nou mileniu nu mai este vremea scrierilor interminabile: timpul universului e tot mai alert, iar al nostru, al muritorilor de rand, parca tot mai zgarcit. Si daca parabolele din Calauzitorul de suflete erau europene, iar pe cele din Ultimul urias din Zarand le-am numit transilvane, pe cele din acest ciclu (final) le consider, pur si simplu, existentiale, cu o semnificativa componenta experientiala. Mi-am propus sa cuprind cat mai mult in cat mai putine cuvinte, dar si cat mai simplu cu putinta, in cele din urma constatand (nu fara satisfactie) ca dincolo de dimensiunea lor usor fantastica, povestirile au, ades, si consistenta unor poeme.