Comunicarea sociala de la mit la realitate

Dacă înţelegem cuvântul comunicare atât în sensul său restrâns, cât şi în sens larg, constatăm că atunci când cineva este în prezenţa celuilalt, activitatea sa are toate caracteristicile unui angajament la termen: ceilalţi îi acordă încredere în mod normal şi îi oferă când se află în prezenţa lor varianta opusă a unui lucru, a cărei veritabilă valoare o vor putea stabili după ce nu vor mai fi împreună. (Erving Goffman, La mise en scčne de la vie quotidienne) La început a fost Cuvântul! Dogonii disting două feluri de cuvânt pe care le numesc cuvânt uscat şi cuvânt umed. Cuvântul uscat sau cuvântul dintâi, atribut al Spiritului Dintâi Amma, înainte ca el să fi înfăptuit creaţia, este cuvântul nediferenţiat, fără conştiinţa de sine. Cuvântul există în om, ca în orice lucru, dar omul nu-l cunoaşte: acesta este cuvântul divin, în valoarea sa potenţială, şi, pe planul nostru microcosmic, este inconştientul. Cuvântul umed este principiul însuşi al vieţii şi a încolţit în oul cosmic, este cuvântul care a fost dat oamenilor. Acesta este sunetul care se poate auzi, considerat ca fiind una din expresiile seminţei masculine, întocmai ca şi sperma. Pentru populaţia bambara, a cărei totalitate a cunoştinţelor mistice este conţinută în simbolistica primelor douăzeci şi două de cifre, Unu, unicitatea primară, este cifra Stăpânului Cuvântului şi a Cuvântului însuşi. Noţiunea de cuvânt care fecundează, de verb purtător al germenelui creaţiei, avându-şi obârşia în zorii acesteia, ca primă manifestare divină, înainte ca lumea să se fi plămădit, se regăseşte în concepţiile cosmogonice ale multor popoare. Este întâlnită în Africa de Nord (dogonii), sau se regăseşte la indienii guarani din Paraguay, pentru care Dumnezeu a pus bazele limbajului, înainte de a materializa apa, focul, soarele, ceţurile dătătoare de viaţă şi, în fine, primul pământ. în tradiţia biblică, Vechiul Testament cunoştea tema Cuvântului lui Dumnezeu şi cel al înţelepciunii, care există înainte de facerea lumii, în Dumnezeu, prin care a fost creat totul; înţelepciunea a fost trimisă pe pământ pentru a revela secretele voinţei divine; ea se întoarce la Dumnezeu, odată ce şi-a terminat misiunea. Tot astfel, pentru sfântul Ioan, Verbul (Cuvântul) era în Dumnezeu; preexistând creaţiei; el a venit pe lume, trimis de Dumnezeu Tatăl, pentru a-şi îndeplini misiunea, şi anume, să transmită lumii un mesaj de salvare; după îndeplinirea misiunii se întoarce, el se întoarce la Dumnezeu Tatăl. Noului Testament, şi mai ales apostolului Ioan, datorită reîncarnării, le-a revenit misiunea de a pune limpede în evidenţă caracterul personal al acestui Cuvânt (înţelepciune), care dăinuie în veşnicie. Oricare ar fi credinţele şi dogmele, cuvântul simbolizează, în general, manifestarea inteligenţei în limbaj, în natura fiinţelor şi în creaţia continuă a universului; ea este adevărul şi lumina fiinţei. Astăzi, poate mai mult ca oricând, la nivelul individului, dar şi în ceea ce priveşte colectivităţile în care acesta trăieşte, se observă o creştere explozivă a interesului pentru problematica comunicării. Comunicarea se află peste tot în jurul nostru. De cele mai multe ori nici nu ne dăm seama de ea, alteori suntem mulţumiţi sau nemulţumiţi de rezultatele pe care le obţinem în comunicare, iar mai nou se comunică atât de mult, sau cel puţin se încearcă, încât este nevoie, la un moment dat, şi de tăcere. Este uimitor cum lumea actuală plină încă de rituri, abundând într-o ritualitate fertilă în mituri şi în simboluri pe care raţionalitatea declarată a modernităţii reuşeşte cu greu să le ascundă, să le înlăture. Adesea, există o concepţie generală conform căreia se crede cu uşurinţă că s-a terminat cu ceea ce nu mai este numit. Fie că sunt recunoscute sau ignorate, ritul şi retorica constituie două fundamente antropologice şi dialectice, în absenţa cărora părţi întregi ale societăţii nu ar mai avea sens. în acelaşi timp, a evoca riturile şi a-ţi pune întrebări asupra sensului lor generează suspiciuni astăzi, chiar dacă pare caraghios. Structura lucrării propuse: întrucât actualitatea miturilor şi a riturilor suscită încă interes şi curiozitate, ne-am propus ca să readucem în discuţie, în lucrarea de faţă, originile riturilor, importanţa miturilor, influenţa acestora asupra noastră, rolul lor în viaţa cotidiană. în vederea atingerii scopurilor propuse am căutat să evidenţiez câteva aspecte ale acestei teme de întindere vastă. în primul capitol al lucrării sunt prezentate câteva consideraţii privind domeniul de investigaţie, ilustrând interesul încă viu pentru mituri şi rituri. în următorul capitol, intitulat Mituri şi mitologii, am subliniat câteva ipostaze ale mitului, supunând atenţiei cititorului mituri vechi şi moderne, mituri urbane şi mituri ale tranziţiei, precum şi un număr de analize de text. Al treilea capitol ilustrează opiniile lui Eliade şi Culianu în ceea ce priveşte miturile, opinii pertinente susţinute cu argumente bine întemeiate, dar şi versiunile (post)moderne ale unor străvechi mitologii. Ultimul capitol este dedicat riturilor, diferitelor aspecte ale acestora precum: contexte de comunicare ale riturilor, tipuri de rituri, funcţia culturală a gestului ş.a.