Creanga

Dan Gradinaru da impresia ca a mers atat de departe tot scociorand dupa documente, fisand marturii si comentand orice ramasita graitoare, incat incepe chiar sa nascoceasca posturi in care e greu sa ni-l inchipuim pe marele humulestean. Nimeni n-ar putea crede ca autorul lui „Danila Prepeleac” a tinut un jurnal. Si totusi un capitol se numeste chiar asa, „Jurnalul”. Pentru a umple acest gol real de text diaristic, autorul monografiei alege sa comenteze insemnarile pe carti sau pe cate o fila, ici, colo, mai suculente sau mai seci, mai ample spre sfarsitul vietii, „un soi de raboj, vetust daca n-am sti cine e autorul, proiectand lumini, daca citim cu atentie...” Adica exact ce a facut Dan Gradinaru in general in toata aceasta carte, cu o rabdare de necrezut si cu un fel de a scrie relaxat, de multe ori plin de umor, care i-ar fi placut cu siguranta si celui mai vesel dintre clasici (Luminita Marcu).