Cu picioarele afară.

Volumul reunește 15 poeți flamanzi în viață, din mai multe generații. Jan H. Mysjkin a ales poemele și le prezintă. Cititorii de poezie vor găsi aici stiluri variate.

Mark Insingel practică poezia concretă. Charles Ducal scrie despre probleme sociale. Erik Spinoy se inspiră din cărți. Andy Fierens îmbină un limbaj simplu, apropiat de proză, cu reprezentația scenică. Inge Braeckman scrie poeme sobre, cu un ton intim. Christophe Vekeman are o abordare mai explozivă.

Volumul cuprinde și poeme de Lucienne Stassaert. Contribuie, de asemenea, Stefaan van den Bremt și Geert van Istendael. Lor li se alătură Bart Moeyaert și Jan Lauwereyns. Printre ceilalți poeți se numără Annemarie Estor și Stijn Vranken. Sylvie Marie și Maarten Inghels întregesc grupul.

Mysjkin se întreabă cum modelează limba sentimentul apartenenței naționale. Poeții flamanzi aparțin Belgiei. Dar au în comun limba neerlandeză cu Țările de Jos și Surinam. Legătura căreia îi dau întâietate le poate modela identitatea.

El evocă dezbaterile de la un eveniment de poezie din Paris, desfășurat în iunie 2015. Belgia a participat ca țară invitată. De aici a apărut întrebarea: ce au în comun poeții flamanzi și cei valoni? Mysjkin se îndoiește că cele două grupuri urmează un drum belgian comun în poezie. Rareori își citesc unii altora operele.

El privește și dincolo de aceste granițe. Unii poeți flamanzi folosesc engleza, franceza sau germana în poeme. Geert van Istendael este unul dintre ei. Alții se inspiră din poeți din întreaga lume. Stefaan van den Bremt se numără printre aceștia. Mysjkin leagă această deschidere spre străinătate de dimensiunile mici ale Flandrei.