Cunoaşterea prin tăcere. Tăcerea ca filosofie-vol.4 - George Remete

Tăcerea nu este atât întrebare a fiinţei cât simţire şi trăire a ei. De fapt, fiinţa nu se întreabă şi nu se discută ci se afirmă şi se trăieşte; de aceea tăcerea este „idee”, adică afirmarea fiinţei şi nu filosofie, discutarea fiinţei: „Muzica e rebelă, / tăcerea e o idee” (Octavio Paz, Lectură din John Cage). Drumul de la cuvânt la tăcere este mai lung decât cel de la tăcere la cuvânt: pentru că este mai greu drumul la înţelegere decât drumul la exprimare. De aceea, ni se par mai consistente tăcerea artistică şi cea teologică decât cea filosofică. Ca fiinţă, tăcerea se concretizează într-un conţinut artistic, filosofic sau teologic.