Cuvinte și învățături. Vol. 2

A lăuda eu acum pe Prea Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru EFREM SIRUL, pentru faptele bune ale lui, cele mari şi minunate, socotesc că-mi este mie lucru nepotrivit si mat presus de vrednicie. Pentru că el, si sus în cer la Dumnezeu este preamărit, şi jos pe pământ la toată Biserica dreptcredincioşilor este cinstit, încă şi de Sfinţii cei mari care, sau într-o vreme cu el au fost, sau şi după el au strălucit, cu cuvinte de laudă s-a încununat. A arăta iarăşi folosul ce se pricinuieşte din citirea cuvintelor lui, cele de Dumnezeu insuflate şi din Duhul Sfanţ, Cel întru dânsul sălăşluit, judec că sunt de prisos. Că lucrul, fiind de faţă, singur mărturiseşte, încă şi vremea a arătat că decât cuvântul de obşte, nimic nu este mai înţelept. Că el pe toate le vădeşte, precum şi pe folosul acesta. Că nimeni, din cei ce cu luarc-aminte s-au îndeletnicit în citirea lor, n-a rămas neîmpărtăşit de schimbarea cea spre mai bine în oarecare faptă bună. Deci, pe acestea, şi altele ca acestea, care de unii se obişnuieşte pe la începutul cărţilor a se spune, eu, pentru pricinile care am zis, lăsându-le, numai pentru tălmăcitor voi arăta, cine a fost, şi pentru tălmăcire, după care izvoare s-a făcut. Că acestea socotesc că sunt şi celor de pe urmă dorite a le şti, iar mie, cu cuviinţă, a le vesti. (losif, Ieromonahul, Sfânta Mănăstire Neamţ)