De la datorie la abandon

Fenomenul dezertarii la romanii din armata austro‑ungara in timpul Primului Razboi Mondial Problemele majore intampinate de Monarhia Austro‑Ungara in timpul Primului Razboi Mondial face ca ea sa fi fost victima celor mai multe tradari din partea soldatilor ei. Dintr‑o statistica realizata la sfarsitul razboiului, Austro‑Ungaria a inregistrat un numar de 345 de soldati ucisi pentru dezertare, Marea Britanie, un numar de 269, iar Germania, doar 18. Odata cu inceperea pregatirii ofensivei impotriva Serbiei au fost introduse doua decrete/ordonante de urgenta, in 25 si 31 iulie 1914, care suspendau drepturile civile precum libertatea cuvantului sau a presei, aceasta din urma fiind subordonata Biroului Supervizorului de Razboi din cadrul Ministerului de Razboi. De asemenea, va fi anulata stipulatia conform careia pentru un proces militar se acorda o gratie de intarziere de 48 de ore, astfel incat condamnatii sa aiba timp sa ajunga la tribunal. Pentru orice fel de dezertare, curtea se pronunta pe loc cu condamnarea la moarte. Aceste masuri de urgenta raman in vigoare pana in iulie 1917. In iunie 1915 s‑a repus in vigoare o lege veche, abolita in 1802, care permitea statului sa confiste proprietatile dezertorilor si ale tradatorilor pentru a acoperi costurile de judecata realizate de curtile martiale. Inasprirea legislatiei austriece privitoare la dezertare ne demonstreaza inca o data faptul ca problema dezertarii in randul armatei austro‑ungare era una reala si ca era nevoie de presiune pentru a‑i fideliza pe soldatii ei. Cu toate acestea, din pricina nevoii constante de barbati pentru armata, si Imperiul Austro‑Ungar a facut concesii dezertorilor prinsi, permitandu‑le sa se reabiliteze pe front.