Depășirea crizelor existențiale
de Konstantin Zorin, Konstantin V. Zorin
Traducere de Adrian Tanasescu‑Vlas
- ISBN
- 9789731367798
- Editura
- EDITURA SOPHIA
- An apariție
- 2021
- Pagini
- 160
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
Oricare dintre noi și‑ar dori o viaţă senină şi plină de bucurii. Din păcate, realitatea este cu totul alta: dificultăţile necontenite şi loviturile neprevăzute ale destinului ne pun mereu în faţa unor crize la care nu ne‑am fi așteptat – iar când problemele presează din toate părţile şi puterile sunt pe terminate, câteodată e foarte greu să mai găseşti soluţii pentru a ieşi cu bine la liman.
Cartea de faţă a lui Konstantin Zorin, medic internist şi psiholog, binecunoscut deja cititorilor români prin numeroasele sale cărţi (printre care: Alinarea suferințelor trupești prin mijloace duhovnicești, Ce ne împiedică să fim cu Dumnezeu, Păcatele tinereții și sănătatea familiei, De ce suferă copiii etc.), ne propune soluţii lucide şi atitudini corecte, fundamentate psihologic şi duhovniceşte, pentru depășirea impasurilor şi eliberarea de anxietăţi.
***
Nu te strădui să alungi răul care este în tine.
Mai bine deschide uşa ca să laşi înăuntru lumina –
iar lumina este Hristos.
Să aprindem lumina, şi întunericul va pleca singur.
(Cuviosul Porfirie Kavsokalyvitul)
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 2 magazine, cu prețuri între 16,99 lei și 17,00 lei, cel mai mic preț la Librăria Delfin. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 5 noiembrie 2026.
Cărți similare
Akedia, fața duhovnicească a deprimării. Cauze și remedii
în 5 magazine
Poveţe ale sfinților pentru toate împrejurările vieții. Școala ortodoxiei pentru începători
în 4 magazine
Cum să fii fericită în dragoste și căsătorie
Valentina Moskalenko
în 4 magazine
Ce Li Se Ascunde Tinerilor
Konstantin V. Zorin
în 4 magazine
Enigmele ereditățII. Păcatele strămoșilor și genele urmașilor
Konstantin V. Zorin
în 4 magazine
Dependența de computer, de jocuri, de nicotină
Konstantin V. Zorin
în 4 magazine