Deschiderea procedurii insolventei

Deschiderea procedurii insolventei

Cel mai mic preț:
56,97 lei
Disponibil într-un magazin
ISBN
9789731155494
Editura
CH Beck
An apariție
2009
Pagini
632
Format
Broșată

Descriere

Lucrarea Deschiderea procedurii insolventei constituie, în esenţă, rezultatul numeroaselor probleme de ordin teoretic şi practic cu care s-au confruntat şi se confruntă încă nu numai specialiştii în domeniu, ci şi organele şi participanţii la procedura colectivă. Autorul, valorificând doctrina în materie şi jurisprudenţa relevantă cuprinsă în buletine şi culegeri de practică judiciară ale curţilor de apel şi tribunalelor, îşi construieşte demersul pe ideea că procedura insolvenţei nu constituie o pedeapsă pentru debitor, ci un mijloc de protecţie pentru colectivitatea creditorilor.Structurată în opt capitole, dintre care amintim: scopul şi obiectul procedurii insolvenţei, participanţi, jurisdicţie, condiţiile aplicării, deschiderea procedurii, despre procedura simplificată şi procedura generală, lucrarea acoperă teme de interes nu numai pentru practicienii în insolvenţă, judecătorii-sindici, avocaţi, consilieri juridici, dar şi pentru juriştii aflaţi în formare şi care vor să aprofundeze materia dreptului comercial

Prețuri în magazine

  • Librarie.net

    Librarie.net Cel mai mic preț

    56,97 lei
    În stoc · librarie.net · acum aproximativ o lună