Despre dezastre
- ISBN
- 9786064012579
- Editura
- Trei
- An apariție
- 2021
- Pagini
- 112
- Format
- E-book
Descriere
Noua serie FREUD despre… își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizați cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Textele au fost cu greu selectate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?", răspunsul nostru este un "nu" categoric. „Statul i-a interzis individului folosirea nedreptății nu pentru că ar vrea s-o îndepărteze, ci pentru că vrea să o monopolizeze, ca sarea și tutunul." – Sigmund Freud "Inconștientul nostru nu crede în propria moarte, se comportă și cum ar fi nemuritor. El nu cunoaște nimic negativ, nicio negație – contrariile se unesc în el – și astfel nu cunoaște nici propria moarte. Poate că acesta este chiar misterul eroismului." – Sigmund Freud *** Acest volum cuprinde lucrările Considerații actuale despre război și moarte (1915) și De ce război?.(1932/1933). Cea dintâi a fost scrisă la aproximativ șase luni de la izbucnirea Primului Război Mondial, într-o încercare de a înțelege motivele atitudinilor ambivalente ale oamenilor față de violență și moarte. Și, poate, pentru a da un sens plecării pe front a celor patru fii ai săi, care, din fericire, s-au întors acasă nevătămați. Cea de-a doua lucrare face parte dintr-un schimb de scrisori cu Albert Einstein, la invitația Comitetului Permanent pentru Litere și Arte al Ligii Națiunilor, în dorința de a încuraja colaborarea între somitățile intelectuale ale planetei. Einstein a fost cel care a ales atât tema discuției, cât și partenerul de discuție, întrebându-l pe Freud dacă există vreo soluție pentru a putea elibera omenirea de flagelul războiului. Schimbul de scrisori a fost publicat inițial la Paris, în 1933, în trei limbi, germană, franceză și engleză, traducerile în franceză și engleză. Ambele lucrări au fost publicate în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie, București: Trei, 2010
Categorii
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc doar la Editura Trei, la prețul de 14,72 lei. Ultima modificare de preț: 8 octombrie 2026.
-
Editura Trei Cel mai mic preț
14,72 lei 24,53 leiÎn stoc · edituratrei.ro · acum aproximativ 13 ore
Cărți similare
Despre fericire
Sigmund Freud, Roxana Melnicu
în 5 magazine
Despre nervozitatea moderna
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Rodica Matei, Corneliu Irimia
în 5 magazine
Opere Esentiale vol.6 - Inhibitie simptom angoasa
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Georgeta Mitrea;
în 4 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 1 Introducere in psihanaliza
Sigmund Freud, Ondine Dascalita, Roxana Melnicu, Reiner Wilhelm Note introductive: Roxana Melnicu
în 6 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 4 Cuvantul de spirit si raportul sau
Sigmund Freud
în 3 magazine
Freud Opere Esentiale vol. 11 Tehnica psihanalizei
Sigmund Freud, Roxana Melnicu, Vasile Dem. Zamfirescu, Roxana Melnicu, Vasile Dem Zamfirescu
în 3 magazine