Despre drept si stiinta dreptului - Editia a II-a
- ISBN
- 9789731273440
- Editura
- Universul Juridic
- An apariție
- 2010
- Pagini
- 216
- Format
- Broșată
Descriere
Lucrarea a apărut într-o primă ediţie în urmă cu câţiva ani şi s-a epuizat rapid. Este un eseu care se doreşte a fi o contribuţie la cunoaşterea dreptului şi de către cei care, fără a fi jurişti, îi înţeleg spiritul.Cartea este construită pe sistemul - foarte răspândit în unele ţări - denumit „in a nutshell” (în traducere mot ŕ mot „într-o coajă de nucă”) care este de fapt o metaforă ce abordează o anumită temă în chintesenţa sa. Oricine vrea să ia contact cu un anumit domeniu sau să îşi reamintească anumite lucruri apelează la o astfel de lucrare.Prima parte a lucrării, intitulată „Despre drept”, este consacrată evoluţiei în timp a dreptului, precum şi unor instituţii esenţiale precum proprietatea, succesiunile, relaţiile de familie ş.a.Cea de a doua parte cuprinde problematica ştiinţei dreptului românesc ca parte integrantă a sistemului de drept romano-germanic. Sunt prezentate componentele ştiinţei dreptului, prezentare care porneşte de la premisa că dreptul este atât un produs al vieţii sociale, cât şi al voinţei umane.în faţa obstacolelor cunoscute sau doar intuite în încercarea de a cunoaşte vasta şi complexa problematică a dreptului, cei care iau contact cu această carte pot constata că fenomenul juridic nu este unul arid. El poate fi desluşit, mai ales astăzi când a devenit mai pregnant ca oricând că dreptul are un rol hotărâtor în reglementarea relaţiilor interumane, el impunând obligaţii şi asigurând valorificarea unor interese.Lucrarea conţine şi un capitol care are menirea de a întregi cunoştinţele cititorului asupra realizării dreptului, a modalităţilor de înfăptuire a justiţiei, ca „ultimă şi cea mai înaltă expresie a dreptului”.Este de remarcat bogata bibliografie indicată la sfârşitul fiecărei părţi, care invită cititorul la folosirea ei pentru investigaţii mai aprofundate.
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Andrei Viorel Iugan
în 2 magazine
Cum să comunici în mod legal sau dreptul publicității
Elena Grecu, Andreea Tigau, Andreea Rusu
în 2 magazine
Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței
Ioan Lazar
într-un magazin
Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil
Bogdan Ionescu
în 2 magazine
Procedura penală. Partea specială
Mirel Toader, Gheorghita Mateut, Lucian Criste
într-un magazin
Explicațiile noului Cod penal. Vol. V: Articolele 367-446
Tudorel Toader, George Antoniu
într-un magazin