Dialoguri liturgice (volumul IV)

Dialoguri liturgice (volumul IV)

de Ioannis Foundoulis

Cel mai mic preț:
44,40 lei
Disponibil într-un magazin
Editura
Bizantina
An apariție
2010
Pagini
320
Format
Broșată

Descriere

Acest volum cuprinde a cincia sută de „Răspunsuri la întrebări liturgice”, care se publică în regulat în revista „Efimerios". Pentru completarea acestei sute a fost nevoie de o perioadă de timp neobişnuită, aproape unsprezece ani (de la 1 mai 1982 până la 15 martie 1993). A mai intervenit şi o perioadă de trei ani de întrerupere a colaborării (de la 1 octombrie 1989 până la 15 iunie 1992), care ar fi fost hotărâtoare, dacă dragostea multor cititori nu l- ar fi obligat pe cel ce scrie să - şi continue încercarea sa curajoasă. Timpul acesta a arătat că osteneala pe care el o depune nu se pierde, ci, cu harul lui Dumnezeu, ceva- ceva se oferă în marea lucrare a iniţierii noastre liturgice şi acest lucru este preţuit de mulţi. Aceasta este un sprijin şi o mângâiere pentru cel ce scrie, ca, de altfel, şi o oarecare încredinţare că până acum nu a alergat sau nu aleargă „în gol”, după cuvântul Apostolului (Gal. 2, 2). Iar harul lui Dumnezeu să plinească lipsurile şi să vindece cele neputincioase.

Prețuri în magazine

În stoc doar la Librarie.net, la prețul de 44,40 lei.

  • Librarie.net

    Librarie.net Cel mai mic preț

    44,40 lei
    În stoc · librarie.net · acum 2 zile