Diavolul învrăjbitor al lumii după credințele poporului român

Cartea lui Tudor Pamfile grupează 30 de narațiuni, în centrul sau la periferia cărora se afla Diavolul, în câteva din ipostazele sale posibile ca întruchipare a răului. În calitatea lui de Nefrate („Nefârtatul”), diavolul participă la crearea lumii, la facerea pământului, conlucrând cu Bunul Dumnezeu. În spațiul legendelor cosmogonice românești, Diavolul (Satana, Nefârtatul) e părtaș la viața lumii, începând chiar de la creație. Aici el nu are misiunea distructivă din Biblie, ci tot una de creație, dar de creație negativă prin imperfecțiunile ei și prin modul în care contrazice armonia divină. Uneori gestul dumnezeiesc intervine și integrează lucrul mâinilor Diavolului în armonia cosmică, dându-i și lui armonie. Cu totul alta este poziția diavolului în basm, unde el joacă un rol „cu totul nevoiaș și e adesea păcălit sau redus la neputință prin propria sa imbecilitate”. Tot într-o zonă de graniță se situează și povestirile despre femeia cea rea, care îi face viața amară diavolului însuși. Când bărbatul își recuperează nevasta, scăpându-l pe diavol de ea, acesta, drept recompensă, îl îmbogățește: intră în fiica unui împărat și iese la porunca omului, iar când refuză să-l mai slujească pe salvatorul său, acesta îl amenință cu aducerea femeii cicălitoare. Legende medievale, parabole biblice, povestiri moralizatoare sau hazlii, narațiunile adunate în acest volum ilustrează o dată în plus calitatea de căpătâi a autorului – aceea de culegător. Deși pornirea teoretică și polemică din primele pagini se stinge treptat, lăsând cititorului de atunci și de acum plăcerea lecturii literare a textelor – unele transcriind cu destulă fidelitate graiul și formulele locale, altele ușor „îndreptate” urmând modelul greu de atins al genialului humuleștean, altele prelucrări ale unor scriitori populari precum Anton Pann și Petre Dulfu – cartea de față nu se împotrivește unei lecturi etnologice/antropologice, ba chiar o stimulează.