Din reveriile domnului R

Poet profund metafizic, ultimul mare neoromantic al secolului liric douăzeci, cum ne place să-i spunem acestui practicant asiduu al eironului, (desigur în binecunoscutul sens al lui Novalis, acela de a da banalului un prestigiu misterios, iar finitului o aparenţă infinită), Mihai Ursachi a aşezat Poezia în directă legătură cu Sacrul şi cu Misterul Absolut însuşindu-şi astfel postura de sacerdot al spiritului, cu deplină încredere în Inspiraţie. Avem credinţa că şi respectul faţă de inspiraţie (atitudine adânc romantică întâlnită azi la tot mai puţini poeţi ai lumii) l-a ferit de grafomanie. Nu s-a îndepărtat de esenţă, de picătura magică sau de acel spiritum verbi, cum însuşi o spune