Doamne, fii cu noi!

Aceste cuvantari au fost rostite de Mitropolitul Antonie de Suroj cu prilejul acelor zile deosebite din timpul Postului Pastelui si al Craciunului, zile de retragere, de reculegere duhovniceasca. Cei care doreau sa se retraga din iuresul vietii pentru a‑si pune ordine in ganduri, in cele ale sufletului, veneau sa petreaca o zi intreaga la catedrala rusa din Londra, sub indrumarea lui. Vladica Antonie staruia asupra necesitatii unui astfel de timp de reculegere, isihie si adunare in cele mai dinlauntru ale fiintei. El socotea acest timp de linistire si de pregatire ca fiind absolut necesar pentru o spovedanie temeinica, ce nu se poate realiza decat prin punerea de o parte a unui asemenea timp, care devine un binecuvantat prilej de cercetare a cugetului. Aceste minunate reflectii ne indreapta spre singurul lucru trebuitor – mantuirea noastra –, limpezindu-ne felul cum se cuvine sa pasim in viata pentru a-l dobandi. De noi depinde sa devenim ceea ce Domnul voieste ca noi sa fim si stie ca putem fi. De noi depinde sa punem oricand si mereu un nou inceput.