Domnia lui Cuza Voda (3 volume)
- ISBN
- 9789738979130
- Editura
- Elf
- An apariție
- 2010
- Format
- Broșată
Descriere
Cu aceeaşi hotărâre cu care am întreprins a scrie istoria poporului român de la originile sale până la îndoita alegere a lui Cuza Vodă, m-am apucat de schiţat şi faptele ce s-au răsfirat sub principele care a pus temeliile statului român. Expunerea acestei perioade de adânci frământări ale naţiunii noastre era necesară generaţiei actuale, care nu ştie şi nu poate şti, din propria-i experienţă, nimic asupra unor fapte petrecute cu aproape jumătate de veac în urmă. Mărturisesc că eu însumi, ce eram copil pe când domnea Alexandru Ioan I, nu aveam nicio idee despre împrejurările acelei epoci, până nu mă apucai de a lor cercetare. Această a mea neştiinţă însă mi-a fost spre bine. Nu aveam abso-lut nicio părere preconcepută, înrădăcinată aşa fără rost, care idei sunt cel mai greu de înlăturat din minte, fiind trecute în domeniul inconştientului. M-am apropi-at cu gândul de domnia lui Cuza Vodă precum m-aş fi apropiat de aceea a unui faraon egiptean. Această împrejurare, unită cu convingerile dobândite asupra modului de a expune trecutul, în urma studiului făcut în Principiile fundamentale ale istoriei, m-au pus în putinţa de a desfăşura întâmplările acestui timp cu o deplină libertate de condei.
Categorii
Prețuri în magazine
În stoc doar la Librarie.net, la prețul de 127,42 lei.
-
Librarie.net Cel mai mic preț
127,42 lei 149,90 leiÎn stoc · librarie.net · acum aproximativ 19 ore
Cărți similare
Carti care au schimbat istoria
Gabriel Tudor
în 3 magazine
Antoniu si Cleopatra
Diana Preston, Mirela Popescu
în 5 magazine
Domnul Presedinte
Miguel Ángel Asturias, Ioana - Gabriela Dumitrescu, Miguel Angel Asturias, Ioana-Gabriela Dumitrescu
în 3 magazine
Arhipelagul Gulag
Soljenitin A., Nicolae Iliescu, Alexandru Isaevici Soljenițîn, Alexandr Soljenitin
în 3 magazine
Istoria nespusa a romilor din Romania
Ioan Valentin Negoi
într-un magazin
Incredibila istorie: Minunile lumii
Gabriel Tudor, Dk
într-un magazin