Dragă poezie

Ion Monoran își inspiră poemele din propria viață. Pune la încercare regulile versului și limitele a ceea ce oamenii îndrăznesc să spună. Perspectiva sa muncitorească îi conturează viziunea aspră asupra național-comunismului românesc. Se desprinde de formele obișnuite ale poeziei lirice. Pune sub semnul întrebării normele politice, sociale și morale.

Monoran a învățat singur să scrie poezie. A început să pună la încercare regulile versului în anii 1970. Principalele sale ținte nu erau autorii poeziei patriotice oficiale. Se opunea scriitorilor ancorați în modele interbelice. Îi critica și pe confrații care imitau poeți cunoscuți. Aceștia nu își căutau o voce proprie.

Un fragment evocă pasiunea sa pentru expresionismul german la douăzeci de ani. Povestește despre un an în care nu avea de lucru. Cutreiera parcurile și cafenelele în compania poeziei. Îi citea pe Trakl și Rilke, iar pe Celan, în traducerea Ninei Cassian. Citea și Roethke, Follain și poezie nordică modernă. Viorel Marineasa a îngrijit această carte.