Drept procesual civil. Editia a XII-a

Drept procesual civil. Editia a XII-a

Cel mai mic preț:
70,30 lei
Disponibil într-un magazin La prețul minim istoric
ISBN
9789731274317
Editura
Universul Juridic
An apariție
2010
Pagini
768
Format
Broșată

Descriere

Lucrarea "Drept procesual civil", ediţia a XII-a, autor Florea Măgureanu, este, pe de o parte, un curs universitar, destinat studenţilor la Facultăţile de Drept, dar pe de altă parte se constituie într-un veritabil tratat, cuprinzând pe lângă temele obligatorii în materie procesual civilă - precum normele de procedură civilă; principiile dreptului procesual civil; acţiunea civilă; părţile la procesul civil; actele de procedură; competenţa instanţelor judecătoreşti; judecata în fond; căile de atac - şi ample capitole dedicate executării silite şi activităţii notariale, lucrarea dovedindu-se astfel utilă nu doar studenţilor ori profesorilor de drept, ci chiar practicanţilor dreptului precum executori judecătoreşti ori notari. în plus, lucrarea cuprinde o amplă disertaţie despre rolul justiţiei şi al procesului civil în statul de drept, iar reputaţia în materie a autorului este incontestabilă

Prețuri în magazine

În stoc doar la Librarie.net, la prețul de 70,30 lei. Ultima modificare de preț: 7 septembrie 2026.

  • Librarie.net

    Librarie.net Cel mai mic preț

    70,30 lei 74,00 lei
    În stoc · librarie.net · acum 4 zile