Dreptul constituțional
- Editura
- UNIVERSUL JURIDIC
- An apariție
- 2017
- Pagini
- 300
- Limba
- ro
- Format
- Broșată
Descriere
Dreptul constitutional – Un drept al statului
Lucrarea isi propune o alta abordare a Dreptului constitutional, pornind de la locul si rolul care ii este acordat acestuia in organizarea politica a unei societati.
Astfel, pe de o parte, el isi gaseste locul alaturi de Stat, atat ca factor structurant, cat si ca garant si aparator al functionarii acestuia si a tuturor institutiilor sale. Prin Dreptul constitutional sunt reglementate, forma de guvernamant si regimul politic, sunt legitimate institutiile fundamentale, este stabilit cadrul in care acestea actioneaza si interactioneaza, sunt promovate garantiile de protectie si chiar imunizare a purtatorilor puterii de stat si a valorilor constitutionale.
Pe de alta parte, Dreptul constitutional se pozitioneaza alaturi de cetatean ca un aparator al acestuia, chiar (sau mai ales) impotriva Statului. Indeplinind acest rol, Dreptul constitutional reglementeaza statutul persoanei in cadrul social (cetatenie, drepturi, libertati si indatoriri fundamentale), modalitatile si cadrul in care cetateanul este chemat a se implica activ in exercitiul puterii.
Este motivul pentru care, abandonand schema clasica de sistematizare a unui curs de drept constitutional, propunem aceasta prezentare dedublata a lui, o data ca un drept al statului, si a doua oara ca un drept al cetateanului.
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Andrei Viorel Iugan
în 2 magazine
Cum să comunici în mod legal sau dreptul publicității
Elena Grecu, Andreea Tigau, Andreea Rusu
în 2 magazine
Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței
Ioan Lazar
într-un magazin
Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil
Bogdan Ionescu
în 2 magazine
Procedura penală. Partea specială
Mirel Toader, Gheorghita Mateut, Lucian Criste
într-un magazin
Explicațiile noului Cod penal. Vol. V: Articolele 367-446
Tudorel Toader, George Antoniu
într-un magazin