Duhovnicia, dulce povara

Biserica dispune de o institutie pe cat de discreta, pe atat de puternica: Taina Spovedaniei, absolut esentiala pentru viata Bisericii. Din pacate, cei mai multi dintre preotii nostri nu sunt anume pregatiti pentru aceasta, dar vina nu este a lor. [...] Un tanar teolog este calificat din toate punctele de vedere sa primeasca harul preotiei; arhiereul il face preot, indata dupa aceea ii citeste si slujba de hirotesie, il face duhovnic si-l trimite la treaba lui. Iar el, tanar fiind si fara experienta, se descurca cum poate. NU e nici o mirare ca duhovnicia a devenit foarte expeditiva. Or, cel care vine la spovedanie e ca un bolnav care are rani pe suflet, mai mari sau mai mici. El merge la doctorul duhovnic si asteapta de la el nu doar o rugaciune de iertare, ci un medicament de durata. Dupa cum medicina nu e o simpla profesie, ci in final devine arta, tot asa trebuie sa devina duhovnicia: arta de a alina si vindeca suflete.