Dumnezeu nu primește decât duminica

Era odată într-un vechi castel din Carpaţi o prinţesă frumoasă şi un soldat tânăr, firav cu numele de perlă...” Acesta ar putea fi începutul unei poveşti pentru fetiţe şi băieţi în cazul în care acţiunea nu s-ar fi petrecut în 1944, atunci când zânele părăsiseră pământul, când oamenii se ucideau, când domnea groaza. Pentru Roxana Paleologul şi Decebal Hormuz, paradisul verde al iubirii pure de copil a fost înlocuit cu o lume de fier şi de foc. Separarea şi moartea par a fi soarta lor. Dar Dumnezeu nu măsoară timpul la fel ca şi oamenii: şapte zile pentru El, treizeci de ani pentru ei, şi începe căutarea. Tandru şi feroce, poetic şi halucinant, tratat într-o manieră de anchetă poliţienească, romanul părintelui Virgil Gheorghiu, „Dumnezeu nu primeşte decât duminica”, este, de asemenea, o mărturie copleşitoare despre timpurile noastre şi regimurile totalitare ale secolului XX. O carte pasionantă care bulversează şi răstoarnă scări de valori atât de tributare unei gândiri materialiste. „Duminica” este cea care învinge până la urmă şi nimeni nu o poate împiedica să vină: fiecare săptămână are duminica ei. Şi de data aceasta, autorul înalţă privirea cititorului din lumea subterană, materialistă şi materializantă, spre ora veşniciei, care apare atunci când timpul pare să-şi fi ieşit din matcă. Adevărul este ca Dumnezeu, dacă îl înmormântezi, el învie. Editura Reîntregirea, prin domnişoara Georgiana Matei, care a dat dovadă de un înalt grad de profesionalism în redarea cărţii într-o frumoasă limbă românească, vă dăruieşte acum a treia traducere a părintelui Virgil Gheorghiu: după romanul biografic magistral „Viaţa Patriarhului Athenagoras”, şi incursiunea în istoria unui popor biblic cu valoare simbolică – „Hristos în Liban. De la Moise la palestinieni”. Şi acest roman tulburător dovedeşte, dacă mai era nevoie, că preotul Virgil Gheorghiu este „poetul lui Hristos şi al României” şi că niciodată nu a fost despărţit de România: „iar dacă într-o zi mă voi întoarce în România, mă întorc acolo unde sunt rădăcinile mele şi nu mă mai mişc (…), dacă nu pe pământ, atunci în cerul românesc – acolo cu certitudine”. Publicarea acestei traduceri, cu siguranţă, îl aduce pe Virgil Gheorghiu mai aproape de neamul său şi de pământul pe care l-a iubit atât de mult şi pe care l-a cântat în toate lucrările sale. V-o recomandăm cu toată inima!