Experiente de moarte iminenta. Experiente la limita dintre viata si moarte

 Lucrarea lui Daniel Maurer trateaza problematici care nu numai ca sunt foarte actuale, dar sunt si la temelia viitorului societatii omenesti. Sunt cruciale, desi trec relativ neobservate in suvoiul de informatii care ne copleseste. In mass-media isi gaseste ecou un interes din ce in ce mai mare al contemporanilor nostri fata de "chestiunea spirituala", care ar tinde sa iasa din cadrul religiilor importante si ilustreaza o cautare tot mai vie a sensului.  La randul ei, stiinta descopera insondabilul, premisele si manifestarile unei constiinte umane la posibilitati practic "incredibile". De la experientele de moarte iminenta (EMI) la extazul mistic, extraordinara panorama a starilor modificate de constiinta furnizeaza un evantai de elemente convergente in favoarea ipotezei unei independente si unei posibile supravietuiri a constiintei dupa moartea corpului fizic.     Desi acest lucru poate parea absurd sau pur si simplu "prea frumos ca sa fie adevarat", merita sa zabovim asupra acestei ipoteze fara a astepta sa-i treaca vremea, pentru ca ea imbie la o recitire a vietii insesi. Nu este vorba propriu-zis despre a alcatui o teorie asupra vietii de dupa moarte, ci despre a da sens existentei noastre, aici si acum. Prefata de Jocelyn Morisson... 7 Cuvant-inainte... 11     PARTEA INTAI SUPRAVIETUIREA FATA CU STIINTA Capitolul 1: Marturii inexplicabile... 23 Cu ocazia unei operatii pe cord... 24 In timpul unei come profunde... 26 In timpul unei operatii pe creier... 27 O verificare delicata... 33 Capitolul 2: Stiinta confirma... 43 Dovada prin stimularea electrica... 44 Intre misticism si scientism... 46 O descoperire intamplatoare... 50 Limitele interpretarii stiintifice... 52 Decorporalizarea si experienta mortii iminente... 54 Fenomene "corecte din punct de vedere stiintific"... 57 Capitolul 3: Sa lasam loc paradigmei... 63 Tema supravietuirii in societatea occidentala... 63 Un ostracism incarcat de consecinte... 66 Despre dificultatea de a face dovada impalpabilului... 71 Stiinta nu este omniscienta... 73 Ceea ce nu este explicat de obicei... 76 Calea metafizicii... 79 Depasirea tabuului mortii... 83 Reabilitarea unei anumite idei a vitalismului... 85 Capitolul 4: Decorporalizarea, obiect de studiu pentru stiinta?... 89 Partea de ratiune... 89 Largirea campului de investigatie... 91 Enigma memoriei... 94 Supraconstiinta si energie fundamentala... 97 Catre o evaluare stiintifica a supravietuirii?... 102 Modalitatile experimentarii... 104 Despre dificultatea de interpretare a decorporalizarii... 109 Decorporalizare si autonomia constiintei... 111 Un receptor biologic... 114 Epilepsia, analogii interesante... 119 Experienta transcendentala si boala sfanta... 122     PARTEA A DOUA CREDINTELE FATA CU SUPRAVIETUIREA Prezentare... 127 Capitolul 5: Parapsihologia... 131 Experientele transcendentale si paranormalul... 132 Cateva puncte de reper... 134 In vartejul ideilor... 135 Cercetarea parapsihica se organizeaza... 141 Spiritism si parapsihologic: amalgamul fatal... 143 Parapsihologia, noua stiinta a paranormalului... 147 Paranormalul sa fie el solubil in stiinta?... 150 O parte din real care ii scapa stiintei... 154 O recunoastere pe jumatate... 158 Realitatea psi, mar al discordiei... 160 Ce legaturi sunt intre materie si constiinta?... 163 Contributia la o reinnoire explicativa... 167 Decorporalizarea si munca de informatii... 171 Capitolul 6: Reincarnarea... 177 Prezentare... 177 1. Ancheta lui Ian Stevenson... 183 Xenoglosia... 187 Talente de exceptie... 188 Stigmate inexplicabile... 190 Adevarate puncte slabe... 192 2. Regresiunea sub hipnoza... 194 De la contele de Rochas la Raymond Moody... 194 Caracteristicile regresiunii... 200 Trairea unor experiente de moarte iminenta in vietile anterioare... 202 Intrebari fara raspuns... 206 3. Bardo Thodol... 208 Originile cartii Bardo Thodol... 209 Un mod de folosire pentru "a muri"... 211 Reincarnare sau nirvana... 213 Raspunzator de destinul propriu... 217 Similitudini si coincidente... 218 4. Supraconstiinta si reincarnare... 222 Capitolul 7: Religia monoteista... 226 1. Contextul... 227 Ce inseamna Dumnezeu pentru omul de stiinta?... 227 Dumnezeu - prizonier al religiilor?... 230 Misticism si religie... 234 Dogme invechite... 236 Reabilitarea adevarului istoric... 238 Calea "biocosmica"... 241 2. O lumina aruncata asupra monoteismului... 243 Oare Dumnezeu face politica?... 243 Mai multi mesia, un singur ales... contestat... 245 Omul-zeu de la originea religiilor... 248 Pe urmele faraonilor... 250 La inceput a fost lumina... 255 Monoteismul se expatriaza... 260 Traiectoria luminoasa a lui Moise... 263 Concluzie: Redefinirea prioritatilor din viata... 270 Anexe... 277 1. Experienta de moarte iminenta... 279 Scurt istoric... 280 Contextul cercetarii... 282 Caracteristicile EMI    ... 284 Interpretarile stiintifice... 294 Ipotezele psihologice si psihiatrice... 294 Ipotezele neurochimice... 298 Ipotezele neurologice... 302 2. Doua marturii ale experientelor de moarte iminenta... 305 Cand imposibilul devine realitate... 305 O curba lunga... 309 3. "Jocul" fularului (Placheta de informare editata de APEAS)... 315 4. Credinta rationala, superstitie si spiritism... 321 De la credinta rationala... 321 ... la superstitie... 323 Spiritismul... 326 Bibliografie... 334 Fragment:  ... ca organele sale vocale functionau la unison cu vointa sa. Batalia inca nu-i pierduta, iar blestemata asta de canula, fara indoiala comprimandu-i laringele, a lasat niste sechele mai serioase decat isi inchipuia el. Nu fusese oare prevenit ca ar fi indispensabila o recuperare? Si nu era vorba numai de picioarele lui, care erau facute tandari, de la bazin pana la calcaie. Tocmai il anuntase seful clinicii, care intrase ca o furtuna in camera sa, ca va fi trimis peste doua zile la un centru de recuperare din vestul tarii.     Zilele treceau. Treceau si saptamanile. De aproape o luna, Paterne incepuse recuperarea. Daca mai erau multe de facut in legatura cu picioarele sale, aparatul sau fonator, in schimb, era in stare cvasifunctionala. Altfel spus, era in masura sa se faca inteles si sa pronunte fraze coerente, in ciuda hasurilor si a balbaielilor care le punctau din cand in cand. Era hotarat: avea sa profite de acest moment privilegiat pe care il petrecea la piscina doar cu kinetoterapeutul, un tanar foarte simpatic, la urma-urmelor.     I-a descris scena accidentului, i-a explicat ca ochiul sau functiona ca o camera cu expunere prelungita, ca putea chiar sa vada prin tabla vehiculelor... Nu uitase niciun amanunt, fericit din cale-afara ca a gasit in sfarsit pe cineva dispus sa-l asculte. Realismul acestui episod extraordinar petrecut in afara trupului sau era atat de intens, incat nu s-a indoit nicio fractiune de secunda ca asistase la scena accidentului. Dar el, kinetoterapeutul, ce parere avea despre asta?     Medicul l-a ascultat politicos, in timp ce manevra acea diabolica articulatie a genunchiului. I-a spus ca mai auzise vorbindu-se despre acest tip de fenomen. Parca isi amintea ca o infirmiera ii povestise ceva asemanator, pe vremea cand facea un stagiu la spital. Isi mai amintea si de un medic care lasase sa se inteleaga faptul ca era vorba despre niste iluzii. Nu-si mai amintea argumentele acestuia, doar ca erau consistente. De altfel, avand in vedere socul la care este supus creierul, asemenea iluzii nu sunt deloc neobisnuite, la urma-urmei.    Nu, nu. Se insela. Iar Paterne avea sa-i demonstreze, comentand mai precis descrierile sale, ca era sigur vorba despre ceva real. Atat de real, incat miscarea pe care i-o imprima gambei sale il facea sa se schimonoseasca de durere. Ca inca de pe cand se afla in masina sa, in care fusese blocat cu capul pe spate, nu avea cum sa vada fata plina de sange a pasagerei din vehiculul aflat in fata sa. Nemaivorbind de faptul ca el insusi era total in ceata! Ii era imposibil astfel sa citeasca sigla "SAMU" pe spatele vestei doctorului... Dar, vazand mutrele de indoiala si surasul fortat al kinetoterapeutului, Paterne si-a dat seama ca incepuse sa-l plictiseasca serios. Chiar nu avea atitudinea unuia pe care il intereseaza ceea ce-i povestesti, cu atat mai putin a unuia dispus sa si creada. Paterne isi mascheaza dezamagirea si se pregateste sa-l abordeze pe tortionarul sau la triatlonul de sambata urmatoare. Ia te uita! Sambata era ziua cand d-na Oster venea sa-si viziteze sotul. Ea, macar, era dispusa sa-l asculte. Avea sa fie atat de incantata ca el se simtea mult mai bine, incat nu-i va cere decat sa-l creada.     Dupa ce l-a felicitat pentru progresele facute in ceea ce priveste elocutiunea, doamna a ascultat povestirea lui Paterne, dar nu fara sa arate si ea cateva semne de agasare. Pana la urma, reactia ei l-a dezamagit si mai mult decat cea a kinetoterapeutului. Mai putin diplomata decat acesta din urma, ea nu i-a spus nimic de iluzii: era convinsa ca socul i-a provocat halucinatii! Si a mai adaugat, cu o fata preocupata, ca ar fi mai bine sa nu mai povesteasca asemenea aiureli si cadrelor medicale. Tot ce ar avea de castigat din asta sotul ei, a mai zis ea, ar fi o consultatie la psihiatru, cu riscul prescrierii unor sedative. Paterne a protestat, aparandu-si sanatatea mentala perfecta si realitatea trairilor sale, dar ea nu s-a lasat cu una, cu doua: sa faca bine sa-si tina gura! Ei, poftim! Grozav progres! S-ar zice ca nimeni nu-i lua povestea in serios.     Dar el o tinea pe-a lui: stia mai bine ce i se intamplase. Stia ca asistase, fiind perfect lucid, la intreaga scena care a urmat ciocnirii. I-a vazut pe martorii scenei venind in fuga, l-a vazut pe unul dintre ei stingand inceputul incendiului cu extinctorul sau rosu cu capac galben, pe altii acordand primul ajutor ranitilor, pe domnul in varsta pe care il intinsesera pe marginea drumului,... ... persoana care traieste o asemenea experienta nu este in mod sistematic afectata de aceasta "maladie, insa s-ar putea ca si ea sa fi fost victima unei vatamari corticale din zona girusului angular.     Experienta transcendentala si boala sfanta     Aceasta analogie intre decorporalizare si epilepsie era cunoscuta din vechime, dupa cum stau marturie unele credinte intemeiate pe corespondentele dintre ele. In Antichitate, se credea ca aceste crize de epilepsie tineau de o vointa divina si ca victimele ei se bucurau de o aura anume; sa remarcam in treacat ca in terminologia medicala o aura este un semn care anunta criza comitiala. Cu aproximativ cinci secole inainte de Hristos, Hipocrat, parintele medicinei, i-a consacrat un tratat acestei afectiuni, pe care o numea boala sfanta.     Referirea la sfant, in acest context, nu este lipsita de interes. Intr-adevar, exista motive serioase sa credem ca acest calificativ de boala sfanta, folosit de antici, s-a nascut din similitudinea dintre pierderea constientei caracteristica pentru crizele de epilepsie si caracterul neasteptat al celei din experientele transcendentale, mai ales in forma lor spontana. La vremea aceea, atunci cand relatarile celor care traiau aceste experiente erau ascultate in forma lor literara, acest tip de traire trecea drept un periplu in sfera zeilor, in lumea de dincolo de viata. Si, in spiritul martorilor, deoarece criza de epilepsie prezenta o trasatura identica, adica o sincopa brusca, victima sa facuse cu siguranta acelasi periplu in lumea zeilor. Daca nu-si amintea de acest lucru, ceea ce este opus cazului celor care chiar traiau aceasta experienta, era pentru ca asa fusese vointa zeilor! Asemanarile trebuie sa fi fost si mai izbitoare in anumite crize partiale de epilepsie precum acele dreamy-states care, asa cum tocmai am subliniat, prezinta uneori un tablou halucinatoriu apropiat de cel al unei experiente transcendentale.     Pe vremea lui Hipocrat, aceasta pierdere neasteptata de constienta, trasatura comuna a crizei de epilepsie si a experientelor transcendentale, constituia elementul esential al confundarii celor doua fenomene. Aceasta confuzie este cu atat mai mult de inteles cu cat relatarile facute de pacientii care sufereau crize partiale se suprapuneau cu cele ale persoanelor care traiau aceasta experienta, in vremurile acelea indepartate. La vremea aceea, cum nu existau psihiatri, nu avea cine sa explice aceste fenomene folosind o terminologie si modele conforme gandirii din ziua de azi. Asadar, singura alternativa era sa se explice lucrurile, pur si simplu, asa cum se petreceau, integrandu-le in catalogul credintelor in vigoare.     Asemanarea cu trasatura sfanta a fenomenului parea evidenta in cazul traumatismelor craniene, cu pierderea constientei, care se deschideau spre relatarile experientelor de moarte iminenta. Astfel, orice sincopa, excludere temporara din lumea celor vii, echivala cu un sejur la zei. Tinand seama de numeroasele conflicte care au marcat acea perioada, ocaziile de a experimenta o pierdere a constientei erau cel putin la fel de frecvente ca in ziua de azi. Nu este, asadar, surprinzator ca relatarea cea mai veche a unei trairi de tip EMI, Epopeea lui Ghilgames, pune in scena un rege razboinic. Tot astfel, prima naratiune atribuita unui scriitor cu identitate clara (Platon, contemporan cu Hipocrat) este legata de un alt razboinic, Er din Pamphylia. Cat despre riscurile de accidente din viata cotidiana, prin cadere, inec, zdrobire sau diverse intoxicatii alimentare, acestea nu intarziau sa-si produca lotul de come si epilepsii dobandite. Dintre toate victimele de razboi sau ale accidentelor, la care sincopa constituia trasatura comuna, cei care scapau cu zile si reveneau la viata cu relatarea unei calatorii in afara corpului erau considerati un fel de semizei, sau macar niste mesageri ai zeilor. Aceasta intalnire privilegiata cu divinitatile le conferea un prestigiu anume, legat de o cunoastere de la care ceilalti muritori erau exclusi. Asemenea interpretari, referitoare la ideea unei forme de viata dupa moarte, erau pe placul credintelor populare in transmigrarea sufletelor si in existenta fortelor supranaturale. ... inaltime isi va rescrie regresiunea in sensul de a muri de moarte buna, in loc sa cada victima nemiloasei gravitatii."     Caracteristicile regresiunii     Asa cum a procedat si in cazul experientelor de moarte iminenta, Moody a elaborat un tablou in care a regrupat principalele caracteristici ale regresiunii hipnotice in vietile anterioare. Acest tabel cuprinde douasprezece caracteristici, dintre care unele prezinta de altfel o oarecare analogie cu tema experientelor de moarte iminenta.     1. Cel mai adesea, experientele din vietile anterioare, se prezinta sub forma vizuala. In majoritatea cazurilor, imaginile sunt in paleta de culori obisnuite. Uneori, pot fi descrise unele mirosuri si sunete. Scenele percepute sunt estimate a fi mai puternice sau mai reale decat cele intalnite intr-un vis. Se intampla totusi ca regresiunile sa se desfasoare numai in gand, fara insa ca impresia de realitate sa paleasca.     2. Vietile anterioare au o viata autonoma. Desfasurarea lor nu pare sa poata fi controlata de subiect, care asista la aceste intamplari ca un martor neputincios.     3. Imaginile par ciudat de familiare. Dupa caz, aceasta familiaritate, ca si la fenomenele de deja vu, este mai mult sau mai putin puternica: de la ordinul unei vagi amintiri pana la o reviviscenta foarte intensa. Nu rareori, aceste amintiri sunt incarcate, asadar, cu o oarecare nostalgie.     4. Subiectul aflat in regresiune hipnotica adopta identitatea unui personaj. Trasaturile specifice acestui personaj (sex, morfologie, mod de viata, gusturi, ocupatii preferate...) ar putea sa difere de cele ale persoanei in cauza si de maniera sa actuala de viata. Totusi, dupa sedinta, acesta din urma ramane convins ca a fost acel personaj din viata anterioara.     5. Emotiile resimtite se fac ecoul intamplarilor (re)traite: furie, teama, tristete, bucurie etc. Nu de putine ori, terapeutul intervine si se foloseste de starea de sugestibilitate hipnotica pentru a linisti pacientul si pentru a-i impartasi cu generozitate sfaturile adaptate la situatia respectiva, folosind la nevoie tehnica rescrierii.     6. Intamplarile sunt observate sub doua unghiuri diferite: cel al actorului principal si cel al unui spectator neutru. Anumite descrieri se bazeaza pe scene traite alternativ sau simultan pornind din doua puncte de observatie diferite: primul, in calitate de individ constient ca actioneaza, si al doilea, ca si cand perceptia vizuala ar proveni dintr-un punct situat la inaltime. Unii subiecti povestesc astfel scene vazute "de sus", intr-o maniera asemanatoare fenomenului autoscopic relatat de cei care au trait o asemenea experienta. Aceste descrieri sunt cu atat mai frapante atunci cand este retraita, in aceste conditii, o moarte anterioara. Astfel, o persoana aflata in regresiune hipnotica, fara sa stie nimic despre tema experientelor de moarte iminenta, va relata niste descrieri comparabile cu cele pe care le face cineva care traieste de fapt o asemenea experienta. Vom gasi mai tarziu acest element in niste fragmente de marturii.     7. Preocuparile subiectului se exprima in regresiune. In general, acesta nu este constient de aceasta relatie, care ii apare mult mai clara terapeutului. Cu toate acestea, anumite persoane stabilesc in mod spontan o legatura intre problemele lor actuale si cele pe care le aduce la lumina regresiunea. Aceste persoane vad in asta dovada ca dificultatile lor de moment sunt foarte bine inradacinate intr-o viata anterioara. In cadrul terapiei poate fi, asadar, avantajos pentru hipnotizator si, in cele din urma, profitabil pacientului, sa exploateze o asemenea credinta.         8. Peplanpsihic, efectul terapeutic al regresiunii este adesea pozitiv. Toti pacientii lui Moody au gasit in regresiunea hipnotica cel putin un punct de intersectie cu probleme din viata lor actuala de zi cu zi. Nu de putine ori, multumita acestei tehnici, se obtine un efect cathartic ajungand daca nu la o disparitie completa a simptomelor, cel putin la o restructurare a relatiilor cu cei din jur si la o mai...    Acest clement este si mai limpede, desigur, daca el a ajuns la etape transcendentale care il initiaza pe cel in cauza intr-un grad superior al fiintei: plecat din intunecimea existentei pamantesti, el este deodata proiectat in lumina adevarului universal. Din acel moment, el nu se mai poate desparti de certitudinea ca a cunoscut, chiar si pentru scurt timp, celalalt versant al propriei realitati, acolo unde spiritul eliberat de materie se adapa din izvorul adevaratelor sale potentialitati. Odata dobandita aceasta cunoastere, in mod firesc, se contureaza noi perspective de existenta. Acestea obliga la reconsiderarea celor mai multe referinte pe care sunt cladite modurile noastre de a gandi, si in primul rand a religiilor.     Ce forta misterioasa da oare nastere la asemenea urmari? De-a lungul anilor, cercetatorul constata ca dimensiunea cautarii nu mai permite satisfacerea cu simpla analiza fenomenologica. Aceasta cautare il face sa priveasca altfel modalitatile existentei, inspirandu-se, desigur, din marturiile celor care au trait experienta, dar mai ales din reflectiile pe care le genereaza notiunea de autonomie a constiintei sau de non-localizare, daca ar fi sa folosim termeni din fizica cuantica.     Rapoartele stiintifice dovedesc ca aceasta autonomie este legata direct de modularea activitatii girusului angular, a carui inhibare este sinonima cu eliberarea totala a constiintei. Astfel, acest grup de neuroni ar corespunde interfetei biologice care permite constiintei universale sa se manifeste sub forma unei constiinte individuale. Aceasta constiinta universala care leaga intre ele toate fiintele omenesti, fara sa intervina vreo notiune de timp sau de distanta, pune in evidenta principiul fundamental al interdependentei tuturor formelor de viata. O asemenea notiune de interdependenta este cu siguranta in acord cu conceptia budista impartasita de un mare numar de occidentali, insa nicidecum cu comportamentele individualiste care predomina in ziua de azi.     Acest paradox subliniaza necesitatea de a redefini relatiile interumane pe baza modelului celor care au trait experienta transcendentala la cel mai inalt nivel. Cu toate acestea, nu toate aceste persoane trebuie considerate niste ghizi infailibili, pe motiv ca se presupune ca au beneficiat de iluminarea divina si de- suprema revelatie. Sa profitam la maximum de erorile facute in trecut, intre care derivele religioase sunt niste ilustratii luminoase, daca putem spune asa. Acei oameni traitori de asemenea experiente sunt inainte de toate niste fiinte umane si formularea pe care o dau invataturii luminii, conditionata de o infinitate de parametri individuali, releva adesea o interpretare cladita pe cunostinte culturale si credinte anterioare.     Nu este vorba despre a pretinde ca teoria cercetatorului se bazeaza in primul rand pe practica celui care experimenteaza. Insa acesta din urma beneficiaza rareori de viziunea de ansamblu care ofera o sinteza plecand de la perspectiva unui larg evantai de date. Este adevarat totusi - si sunt unii care respecta propriile recomandari - ca din aceasta sinteza razbate aceeasi nevoie de a ne transforma comportamentele individualiste si agresive in atitudini solidare motivate de binele comun. Si pentru acest lucru nu este nevoie sa ne preschimbam in niste evanghelisti ai vremurilor noi.     Se implinesc aproape 30 de ani de cand Raymond Moody a redescoperit experienta de moarte iminenta in lumea occidentala, unde a fost stearsa din memorie de generatii intregi. Trei decenii in timpul carora cercetarea a permis o mai buna intelegere a fenomenului. Astfel, s-a putut afla ca iminenta mortii nu era contextul exclusiv al aparitiei sale. Cate experiente identice au fost traite inca din negura vremurilor in cadrul ritualurilor initiatice de moarte/renastere! Insa, in ciuda acumularilor de date, nimeni "nu a reusit sa inteleaga semnificatia exacta a fenomenului. Ea parea insa evidenta pentru stramosii nostri, care erau, fara indoiala, mai putin impregnati de rationalitate. Totusi, chiar aceasta rationalitate, aplicata la analiza functiei girusului angular, ne permite astazi sa consideram fiinta umana o formidabila "masina" pentru a dovedi transcendenta, pentru a... Nr. de pagini: 350 Anul aparitiei: 2018