Facerea Vol.3: Tratat despre spirit

Facerea Vol.3: Tratat despre spirit

Cel mai mic preț:
75,00 lei
Disponibil într-un magazin
ISBN
9786064916396
Editura
EIKON
An apariție
2026
Pagini
472
Limba
Română
Format
Cartonată

Descriere

Tratat despre spirit este al treilea volum din Facerea

Lucrarea lui Corneliu Mircea reprezintă strădania de a elabora, la un înalt nivel speculativ, un sistem al gândirii Ființei, încercând să propună, într-un mod nou și original, relația dintre logos, Ființă și Neant - cum prea bine se știe, o problemă a filosofiei perennis, de la gândirea greacă și până în prezent. În contextul situației actuale a metafizicii și ontologiei, efortul acesta nu este nicidecum o îndrăzneală minoră, atunci când ultima încercare de a gândi sistematic problematica aceasta îi aparține lui Hegel, cu toate consecințele ce decurg de aici pentru istoria filosofiei. Implicarea realității pe care o presupun așa-numitele „științe pozitive” deschide un orizont nou, la fel ca și încercarea lui Mircea de a gândi Ființa ca Prezență și revelare a logos-ului în alt mod decât a fost gândit acesta de idealismul german, ori cum ne-a fost dat de întemeierea greacă a ontologiei. Se poate spune, în general, că tocmai punerea experienței concrete în legătură cu dezvoltarea speculativă a conceptualizării constituie una dintre forțele fundamentale ale gândirii lui Mircea. Deschiderea ontonomă, schițată deja în capitolul introductiv, reprezintă, fără îndoială, o cale de acces originală spre problema Ființei. Autorul și-a cucerit, fără putință de tăgadă, propria poziție și prin disputa cu fenomenologia și cu gândirea heideggeriană a Ființei. Forța speculativă a gândirii sale este remarcabilă. În ciuda înaltului nivel abstractiv, intenția și realizarea metodică a lucrării sunt clare. Pe lângă importanța încercării sale de înnoire a ontologiei - supusă, astăzi, dezbaterii analitico-lingvistice și semantice ori deconstructivismului - întrezăresc în primul rând faptul că, spre deosebire de totalitatea încercărilor, adesea doar dibuitoare, ale filosofiei postmarxiste, a fost reluată o tradiție care se știe îndatorată marelui spirit al filosofiei occidentale. - Peter Kampits, profesor la Institutul de Filosofie al Universității din Viena

Prețuri în magazine

În stoc doar la Libris, la prețul de 75,00 lei.

  • Libris

    Libris Cel mai mic preț

    75,00 lei
    În stoc · libris.ro · acum aproximativ 3 ore