Fire de poem

Astept Te chem la sfatul vrajitoarei, azi Cu ritual de sange inchegat si vin. Si ma imbrac precum la Cina cea de Taina, Unde-am ramas pana a doua zi, cand m-a trezit Un clopot ce-mi atarna de brate si spinare. Eram ca o statuie de poet, dar eu nu sunt Decat chemare si fum de anghinare, amar, Si negru, si-nchis in negura din zare. Vreau sa traiesc fara sa mor vreodata Si vreau sa mor fara a fi trait. Caci ce folos sa irosesc O viata de zile fade, cu amintiri pierdute Si inecate-n fumul de care Ti-am pomenit mai sus.