Florilegiu de poezie religioasă engleză din secolul al XVII-lea

Florilegiu de poezie religioasă engleză din secolul al XVII-lea

Cel mai mic preț:
31,72 lei
Disponibil într-un magazin
ISBN
9789737261045
Editura
LIMES
Pagini
262
Limba
ro
Format
Broșată

Descriere

EDITIE BILINGVA ROMANA/ENGLEZA
Este al doilea volum dintr-o serie datorata Ioanei Sasu-Bolba. Primul, intitulat Florilegiu de poezie religioasa engleza din secolulu al XVII-lea, premiat de USR, Filiala Cluj, cuprinde textele religioase ale celebrilor „poeti metafizici”. Chiar si pentru cei care nu sunt familiarizati cu literatura medievala, inca de la prima lectura ei se vor simti foarte apropiati de ea. Se poate spune ca poetii medievali nu au neglijat nici o emotie, au vorbit despre tot ce simte un om. Cele mai trainice poezii au fost apreciate in epoca mai ales pentru folosul pe care il aduceau: erau, in primul rand, educative si puteau transmite cu usurinta credinte si informatii (datorita rimei si ritmului), fara a necesita intelegerea prealabila a mesajului. Aceasta si deoarece sentimentele descrise sau asociatiile facute nu difera de cele pe care le avem astazi. Asemenea poezii nu apeleaza la intelect, prin elaborari si subtilitati teologice, ci infierbanta inima prin contemplarea patimilor fizice ale lui Isus, sau descriu stari potential umane ale unui pacatos. Ceea ce ne socheaza insa astazi este arta matura a poetilor medievali, increderea in talentul lor, ceea ce a contribuit la rafinarea spiritului, un anume curaj in redare si, in final, rezonanta speciala a versului.

Prețuri în magazine

  • Libris

    Libris Cel mai mic preț

    31,72 lei
    În stoc · libris.ro · acum aproximativ 20 ore