Fragmente critice. Vol. 8: Cultura - mod de existenta

Al optulea volum de eseuri al lui Eugen Simion examinează rolul culturii în viața românească. Eseurile se opun, pe un ton calm, pierderii profunzimii în cultură. Ele apără oamenii și grupurile care au modelat trecutul României. Cartea propune reflecții despre literatură pentru cititorii preocupați de cultura română și de supraviețuirea ei.

Mircea Platon vede în aceste eseuri urmele unei lumi pierdute. În opinia sa, ele împărtășesc aceeași viziune, fără a alcătui o operă unitară. Această viziune pune sensul desprins din viață mai presus de simplele mijloace mecanice. Ea vede cultura ca pe o forță care modelează viața civică.

Platon evocă vizita făcută de Simion împreună cu Marin Preda în 1977. Cei doi au mers la Siliștea-Gumești. Acolo, Simion a căutat lumea satului din proza lui Preda. A întrebat despre grădina lui Ilie Moromete și despre cai. A întrebat și despre salcâm. Preda a spus că totul părea să se fi micșorat. Platon vede în acest schimb de vorbe un semn al pierderii. Eseurile se împotrivesc acestei pierderi.

Simion s-a sprijinit pe decenii de muncă de critic și cercetător. S-a născut la Chiojdeanca, în Prahova, pe 25 mai 1933. A urmat școala la Ploiești. A studiat apoi literele la Universitatea din București. Printre profesorii săi s-au numărat Tudor Vianu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. Și-a obținut doctoratul în 1969, sub îndrumarea lui Șerban Cioculescu. Cercetarea sa l-a avut ca subiect pe Eugen Lovinescu.

Între 1956 și 1962, a lucrat în echipa lui Perpessicius dedicată cercetării operei lui Eminescu. A început să publice articole despre literatură în 1960. A scris apoi, timp de decenii, cronici în Gazeta literară și România literară. Și-a început cariera didactică în 1963–1964. A predat la Paris IV, Sorbona, între 1970 și 1973. În 1990, a devenit profesor la Facultatea de Litere din București.

Simion a devenit membru al Academiei Române în 1991. În 1994, a devenit vicepreședintele acesteia. A fost președintele ei între 1998 și 2006. În 1999, a înființat Fundația Națională pentru Știință și Artă. Acolo a lansat o colecție de clasici ai literaturii române. Între 2002 și 2009, a publicat manuscrisele lui Eminescu în 38 de volume. Acestea cuprindeau facsimile, reproduceri care păstrează aspectul paginilor originale. A condus și Institutul G. Călinescu. A coordonat un dicționar al literaturii române în șapte volume.

A scris peste 30 de cărți despre literatură și istoria ei. Universități din România și din străinătate i-au acordat titlul de doctor honoris causa. Academii din Franța și Danemarca l-au ales membru. La fel au făcut și academii din Grecia și Serbia.