Heraclitice

Cartea nu se scrie; cartea se viseaza. Cand te trezesti, ea deja este. Ea nu are logica diurnului, ci a visului. Cel treaz isi mai aminteste franturi din ce a visat. Le leaga, dar nu mai iese armonia din vis. Cartea a pornit in lume sa isi spuna povestea. Autorul a ramas la mal.

Heraclit nu spune ca lumea e o iluzie. El spune direct ca ea nu exista. Noi nu suntem o iluzie, ci noi nu suntem. Daca lumea ar fi o iluzie, atunci cineva ar trebui sa fie ca sa-si inchipuie iluzia. De aceea la Heraclit a fi e totuna cu a nu fi, in sensul ca a fi inseamna a nu fi. Si chiar daca si a nu fi inseamna a fi, apoi a fi sfarseste tot in a nu fi. In continuare, nu suntem. A nu fi il inghite pe a fi pentru ca invers nu am mai putea gandi ca a fi e totuna cu a nu fi. De fapt, daca ar fi invers, nu am gandi. Din nou ajungem la gandire ca o compensatie a inexistentei.