Holocaustul. Deportarea evreilor din sudul Bucovinei in Transnistria

Comunitatile mozaice din Bucovina istorica s-au constituit in mod distinct in cursul secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea in cadrul unei proces complex, strans legat de evolutia acestei provincii habsburgice si de particularitatilor iudaismului bucovinean, in ansamblul sau. Primele comunitati mozaice urbane au aparut in Cernauti, Suceava, Siret, Radauti, Gura Humorului, Campulung-Moldovenesc si Gura Humorului in contextul unei emigrari masive a evreilor din Galitia spre Bucovina. Unele dintre comunitatile mozaice s-au dezvoltat intr-un mod cu totul aparte, precum cele rurale de la Sadagura si Vijnita, unde au inflorit si s-au dezvoltat puternic dinastiile rabinice a caror faima a depasit rapid granitele Bucovinei si ale Imperiului Habsburgic (Austro-Ungar din 1867). Evreii s-au confruntat in timpul administratiei militare a Bucovinei cu multiple dificultati generate de o serie intreaga de interdictii, pe care insa le-au depasit, obtinand treptat o serie de drepturi si libertati civile si religioase, devenind comunitati puternice si respectate in intreaga monarhie danubiana. Practic, in istoria evreilor din Bucovina, perioada dintre 1867 si 1914 este cunoscuta, pe drept cuvant, drept o epoca de aur. Anul 1918 a cunoscut schimbari profunde care au plasat comunitatile mozaice pe teritoriile unor state nationale noi, precum Cehoslovacia, Ucraina (impartita intre Polonia, Cehoslovacia si Uniunea Sovietica), situatie care a generat multa neliniste si ingrijorare in randurile evreilor. La initiativa unor organizatii internationale evreiesti, Conferinta de Pace de la Paris (1919–1920) a luat in calcul si a introdus in mod efectiv, in textele tratatelor de pace, prevederi care stabileau garantarea drepturilor a ceea ce s-au numit, de atunci incoace, minoritatile nationale. (din „Introducere”)