Impudoare
- ISBN
- 9789735072650
- Editura
- Humanitas
- An apariție
- 2021
- Pagini
- 368
- Limba
- Română
- Format
- Broșată
Descriere
A trăi înseamnă să poți supraviețui strivit între două imagini despre tine: a ta și a celorlalți. „Vieţile noastre, în singurătatea lor, pot fi asemănate, pentru a folosi o vorbă a lui Platon, cu o «panglică de măsurat fără semne pe ea». Am o viaţă. Iată, iau părţi din ea şi, povestindu-le, le pun în vitrină. Scoţându-le în lume, pun semne pe panglica vieţii mele. O fac cu gândul că, astfel «însemnată», viaţa mea ar putea fi folosită ca unitate de măsură. Veţi afla, astfel, doamnelor şi domnilor, dacă viaţa voastră e mai frumoasă sau mai urâtă decât a mea. Dacă are mai multe suişuri şi coborâşuri în ea. Dacă avem mai multe lucruri care ne leagă sau o grămadă care ne despart. Dacă iubim, urâm, ne indignăm, suferim, ne ascundem sau ne dăm pe faţă mai degrabă la fel sau neasemănător.“ „E o carte nouă, construită cu pietre scoase din clădirile vechi. Gândul acestui mod de «a construi» mi‑a venit în minte atunci când, căzând în mai multe rânduri peste fragmente disparate descoperite în cărțile scrise de‑a lungul a cinci decenii, am constatat că aceleași idei reveneau obsesiv, în forme diferite, de la o carte la alta. Constantă era recurența obsesiilor, dar punerea lor în pagină varia mereu. Există aici și fragmente inedite, nu puține, scrise pe măsură ce vechile notații, odată selectate, se cereau întregite sau mă provocau într‑o nouă direcție. Dar chiar și construită cu «pietre scoase din clădirile vechi», cred că această carte este, cum spuneam, una nouă, căci întregul ei n‑a existat niciodată, așa cum într‑un joc de puzzle piesele separate preexistă imaginii finale, dar ele nu‑și capătă sensul decât odată ce întregul este realizat. În risipirea lor, vechile fragmente nu făceau masă critică și, astfel, ratau întâlnirea cu cititorul. Erau firimituri care, intrând în lume, își ascundeau potențialul expresiv pe care l‑ar fi căpătat poate dacă n‑ar fi fost stinghere. Când le‑am scos din zăcământul cărților mele și le‑am adăugat altele noi, am văzut că întregul se așază de la sine sub opt teme mari – actualele capitole ale acestei cărți. Atunci am hotărât să le public.“ — GABRIEL LIICEANU Pe copertă: Alfred Rethel (1816–1859), Studiu de drapaj (detaliu)
Categorii
Colecții
Evoluția prețului
Prețuri în magazine
În stoc la 4 magazine, cu prețuri între 34,30 lei și 48,00 lei (diferență de 40%), cel mai mic preț la Bookzone. Cel mai bun preț de azi este minimul istoric; ultima modificare de preț: 6 noiembrie 2026.
Cărți similare
Ușa interzisă
Gabriel Liiceanu
în 4 magazine
Dragul meu turnător
Gabriel Liiceanu
în 4 magazine
Măştile lui M. I.
Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu
în 4 magazine
Trilogia Păltinișului (carte cu autograf)
Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu
în 4 magazine
Isus al meu
Gabriel Liiceanu
în 4 magazine
O idee care ne sucește mințile
Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu
în 3 magazine