Înalta Poartă și țările române

Michał Wasiucionek analizează legăturile care au modelat puterea dincolo de granițe. Acestea uneau curtea otomană, Polonia și țările române. Studiul său acoperă perioada dintre sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Această carte despre istoria puterii se concentrează asupra Moldovei și Țării Românești. Autorul urmărește aceste legături prin studii de caz.

El cercetează patronajul: felul în care cei puternici îi sprijineau pe alții. Se întreabă cum funcționau relațiile sociale și unde căutau grupurile sprijin pentru a dobândi puterea. Elitele cereau bani și trupe de la aliați din străinătate. Tot de la ei căutau ajutor pentru a câștiga puterea și a-și învinge rivalii. Aceste legături au contribuit și la modelarea Europei de Est.

Autorul susține că aceste legături explică de ce țările române și-au păstrat caracterul distinct, în ciuda influenței curții otomane. În viziunea sa, conflictele dintre state au o putere explicativă mai mică. La fel și echilibrul de putere. Facțiunile, adică grupările care urmăreau să obțină puterea, aveau propriile scopuri. Ele nu urmau aceleași reguli ca statele.

El urmărește legăturile dintre boierii locali, adică nobilii, și alte grupuri. Unii erau nobili din Uniunea Polono-Lituaniană; alții ocupau funcții otomane. Moldova și Țara Românească se aflau la periferia puterii și a comerțului. Boierii lor dispuneau de mai puține resurse decât nobilii din străinătate. De aceea, sprijinul extern conta mai mult pentru ei. Tot din acest motiv, efectele sale erau mai ușor de urmărit.

Atât Polonia, cât și curtea otomană căutau să-și impună influența în aceste țări. Autorul compară facțiunile polono-moldovene cu legăturile cu curtea otomană. Comparația arată prin ce se deosebea influența otomană.

Lia Decei a tradus această ediție din engleză. Titlul lucrării în engleză este The Ottomans and Eastern Europe.