Infractiuni rutiere. Jurisprudenta rezumata. Editia 2
de Raluca-Elena Simonescu-Diaconu
- Editura
- CH Beck
- An apariție
- 2013
- Pagini
- 568
- Format
- Broșată
Descriere
Prezenta ediţie a lucrării aduce, în atenţia celor interesaţi, numeroase elemente noi: 144 de speţe noi din perioada 2009-2013; considerente teoretice şi aspecte de practică judiciară neunitară; cazuistica ediţiei anterioare rezumată. Noţiunea de „infracţiune rutieră” este o creaţie doctrinară şi jurisprudenţială. Legislaţia în materie nu foloseşte acest concept, însă, indiscutabil, termenul vizează acte, fapte, omisiuni, într-un cuvânt manifestări obiective care generează evenimente rutiere ce, prin natura lor, aduc afectează valori sociale importante ocrotite de lege. Totodată, conceptul se referă la reglementările normative prin care sunt incriminate fapte în legătură cu circulaţia pietonilor şi a autovehiculelor pe drumurile publice. Jurisprudenţa în materie relevă cel puţin două aspecte importante: ponderea ridicată pe rolul instanţelor a infracţiunilor comise de participanţii la traficul rutier, dar şi caracterul neunitar al interpretării conferite unor texte de lege şi, implicit, al soluţiilor pronunţate. Această ediţie completează ediţia anterioară cu aspecte teoretice noi, relevante, cum ar fi problematica individualizării judiciare a pedepselor, stabilirea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, aplicarea dispoziţiilor art. 181 C.pen. şi, nu în ultimul rând, o scurtă analiză a semnificaţiilor constituţionale ale dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008. în raport cu noile speţe cuprinse în culegere, există considerente teoretice care completează problematica abordată iniţial. Jurisprudenţa selectată continuă expunerea sintetică a celor mai relevante soluţii de speţă pronunţate de instanţele din toată ţara, în perioada 2009 – 2013, iar cazuistica prezentată în ediţia anterioară a culegerii, este redată rezumativ în ultimul capitol.
Categorii
Prețuri în magazine
Cărți similare
Acordul de recunoaștere a vinovăției
Andrei Viorel Iugan
în 2 magazine
Cum să comunici în mod legal sau dreptul publicității
Elena Grecu, Andreea Tigau, Andreea Rusu
în 2 magazine
Dreptul Uniunii Europene în domeniul concurenței
Ioan Lazar
într-un magazin
Mărturisirea și interogatoriul în procesul civil
Bogdan Ionescu
în 2 magazine
Procedura penală. Partea specială
Mirel Toader, Gheorghita Mateut, Lucian Criste
într-un magazin
Explicațiile noului Cod penal. Vol. V: Articolele 367-446
Tudorel Toader, George Antoniu
într-un magazin