Îngereasa cu pălărie verde

Ingereasa cu palarie verdeAm scris aceasta carte in 1980-1981, pe cand aveam 23-24 de ani. Facusem deja o gramada de exercitii, citisem o gramada de carti, povesteam o lume care indurase cateva decenii de experiente absurde. Anii ’80 au tot redus viata la supravietuire, intr-o prosteasca distrugere in spatiu inchis, pana cand scrisul si-a pierdut orice rost. In 1988, la un an dupa ce plecasem din tara, privind inapoi catre ea, scriam la bilant: „Nu vom salva nimic, intelegeam, rezumand demolarile, hotiile, plecarile prietenilor, paginile monoton encomiastice ale ziarelor, cartile blocate, expozitiile boicotate, pasapoartele refuzate, scrisorile deschise, telefoanele ascultate, vanzarile, noptile de bezna ale orasului, haznalele, cainii vagabonzi, praful, valurile de praf de marmura ale marilor edificii care ni se asezau pe cap ca o lespede.” Azi, in 2018, cand din spatiul deschis au plecat milioane de oameni cautand o paine sau demnitate sau reusita pura prin vocatie, inventarul ramas in urma nu e mai senin: s-au scurs deja alte decenii de suferinte nemeritate, mintite, dictate, cu viitoarele lor marturii pentru vremea in care scrisul va avea din nou rost.Adina Keneres