Intelesul suferintei umane la Eschil, Sofocle si Euripide
de Aram Μ. Frenkian
- ISBN
- 9786067488814
- Editura
- Paideia
- An apariție
- 2024
- Pagini
- 240
- Format
- Broșată
Descriere
Viața omului e efemeră, iar soarta lui schimbătoare. Fericirea nu durează decât o clipă. Reușita în viață durează câtva timp, dar deodată, printr-o lovitură neașteptată a sorții, totul se prăbușește. De aici îndemnurile care se întâlnesc la toți poeții eleni: Omul să nu uite niciodată cât de precară îi e fericirea și cu câtă ușurință se transformă în contrariul ei. Să nu uite niciodată condiția umană, care e supusă schimbărilor de tot soiul. Să nu fie trufaș când e în faza succesului, căci reușita se poate preface pe neașteptate în nenorocire. Și, înainte de toate, să păstreze măsura, această virtute eminamente elenă. (...) Am fi fericiți dacă vom fi reușit să transmitem cititorilor noștri această intuiție nemijlocită și impresie primordială pe care am câștigat-o noi înșine din contactul cu operele nemuritoare ale celor trei mari tragici greci, intuiție și impresie însă susținute de tot ce s-a lucrat de către predecesorii noștri în acest domeniu, și cum natura nu se repetă niciodată, sperăm că modul nostru de a vedea problema pe care am pus-o nu va fi cu totul lipsit de originalitate. Am fi și mai fericiți dacă vom fi contribuit cătuși de puțin ca alții să reia aceste cercetări și să adâncească și mai mult problema, pusă de noi, al cărei sens este astăzi tot așa de actual ca și acum 25 de secole, în Athena lui Pericle și a lui Phidias. Aram M. Frenkian Aram B. Frenkian, dăruit elinist din spațiul culturii române, s-a preocupat de studiul filosofiilor postaristotelice (de la stoici și sceptici la Plotin) cu știință și pricepere exemplare. Gh. Vlăduțescu De la teza sa despre Mimesis și muzică, până la recentul comentariu la opera lui Diogenes Laertios, munca lui Aram Frenkian a îmbogățit cu contribuții durabile patrimoniul filologiei clasice românești, explorând, pentru întâia oară în țara noastră, domenii înainte necercetate și adăugându-și silințele la ale cercetătorilor din țări cu vechi tradiții de lucru în vastul câmp al științei antichității. D.M. Pippidi Ediție îngrijită, note și postfață de Prof. univ. dr. Gh. Vlăduțescu
Categorii
Colecții
Prețuri în magazine
În stoc doar la Paideia, la prețul de 87,00 lei.
Cărți similare
Un fluture trece strada
Ion Mărculescu
în 7 magazine
CorintSpaceAr
Emil Drăgan
în 7 magazine
Adevarul despre cazul Harry Quebert
Joel Dicker
în 7 magazine
Shining
în 6 magazine
Yellowface
R. F. Kuang
în 6 magazine
Bunul samaritean
John Marrs
în 6 magazine