Interzicerea discriminarii. Hotarari ale Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate in cauzele impotriva Romaniei

Discriminarea este actiunea prin care unele persoane sunt tratate diferit sau lipsite de anumite drepturi in mod nejustificat (orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice). Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in materia interzicerii discriminarii este caracterizata de imprejurarea ca dreptul prevazut de art. 14 din Conventie nu are o existenta independenta, astfel incat acesta nu poate fi invocat si, pe cale de consecinta, nu se poate constata existenta unei discriminari decat cu privire la drepturile si libertatile pe care Conventia le reglementeaza. Desi ca natura juridica, dreptul prevazut de art. 14 din Conventie este un drept subiectiv substantial care nu are o existenta independenta in sistemul de protectie europeana a drepturilor si libertatilor pe care aceasta il instituie, deoarece nu poate fi invocat decat prin raportare la acestea; el poate insa aparea ca autonom, prin aceea ca, intr-o situatie data, este posibil ca el sa fie incalcat fara a se constata si o incalcare a drepturilor in legatura cu care a fost invocat.       Jurisprudenta CEDO impune a vedea initial daca a existat o incalcare a unei dispozitii de fond inainte de a examina orice plangere in legatura cu articolul 14 in conformitate cu aceasta dispozitie de fond. In cazul in care se constata o incalcare a dispozitiei de fond, Curtea nu intotdeauna considera separat o incalcare a prevederilor articolului 14. Se va lua in calcul articolul 14 daca exista o inegalitate clara de tratament in exercitarea dreptului in cauza si in cazul in care inegalitatea constituie un aspect fundamental al cazului. Daca este cazul, aceasta va fi stabilita de catre CEDO. Intitulat marginal "Interzicerea discriminarii", art. 14 din Conventie stabileste si o serie de criterii de discriminare, cum ar fi: sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opiniile politice sau orice alte opinii, originea nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, averea, nasterea, fara ca enumerarea sa fie limitativa aspect care rezulta din teza finala "sau orice alta situatie". Sfera de acoperire a art. 14 din Conventie include atat discriminarea directa ( persoanele aflate in situatii analoage trebuie tratate in mod egal), cat si discriminarea indirecta (persoanele aflate in situatii semnificativ diferite trebuie tratate diferit). In completare, Protocolul nr. 12 Aditional la Conventie interzice discriminarea in legatura cu "exercitarea oricarui drept prevazut de lege" prezentand un domeniu de aplicare mai extins decat art. 14, care se refera numai la drepturile garantate prin Conventie. Data fiind diversitatea drepturilor si libertatilor recunoscute de Conventie in raport de care se poate invoca existenta unei discriminari, dar si intrarea in vigoare a Protocolului nr. 12 la Conventie (la data de 1 aprilie 2005) rezulta ca si hotararile si deciziile relevante ale CEDO in domeniul interzicerii discriminarii pronuntate in cauze impotriva Romaniei au fost variate, considerent pentru care reunirea lor intr-un volum distinct apare ca un demers necesar si util atat pentru practicieni, cat si pentru teoreticieni.   Oana Cristina Niemesch, judecator, Curtea de Apel Bucuresti