Intre spiritul de la Camp David si Zidul Berlinului: URSS si chestiunea germana (1959–1961)

„In noiembrie 1958, Nikita S.  Hrusciov adresa Statelor Unite ale Americii (SUA), Marii Britanii si Frantei un ultimatum in virtutea caruia, daca puterile anterior mentionate nu acceptau transformarea Berlinului Occidental intr-un oras liber» demilitarizat si nu semnau un tratat de pace cu cele doua state germane [Republica Federala Germania (RFG) si Republica Democrata Germana (RDG)] in termen de 6 luni (pana la 27 mai 1959), URSS isi rezerva dreptul de a semna un tratat de pace separat cu RDG, transferand, astfel, responsabilitatea pentru rutele de acces dintre RFG si Berlinul Occidental catre autoritatile est-germane. Raspunsul occidentalilor nu a intarziat sa apara, Washingtonul, Parisul si Londra atragand atentia Moscovei asupra faptului ca URSS nu se putea retrage in mod unilateral dintr-un acord international, manifestandu-si, totodata, intentia de a recurge la orice mijloace pentru a mentine libertatea Berlinului Occidental. Reactia ferma a Occidentului fata de solicitarile Kremlinului, precum si decizia privind convocarea, in mai 1959 la Geneva, a unei conferinte (grupand ministrii de Externe ai celor patru puteri), menita a lua in discutie tocmai chestiunea germana, il vor determina pe liderul sovietic sa renunte la ultimatum. Insa lipsa consensului intre URSS, pe de o parte, si SUA, Marea Britanie si Franta, pe de alta parte, avea sa fie o constanta pe parcursul intalnirii in cauza. Desi conferinta de la Geneva (desfasurata intre 11 mai – 5 august 1959) a esuat, totusi, la finalul acesteia, presedintele Dwight D. Eisenhower ii va adresa liderului sovietic invitatia de a vizita SUA. In cele ce urmeaza vom incerca sa cartografiem ratiunile oficiale, precum si cele neoficiale, care au stat la baza diferitelor pozitionari asumate de catre URSS fata de chestiunea germana, in intervalul cronologic 1959–1961.” (din „Studiu introductiv”)