Introspecțiile unui cocoș

Energia debordantă și uneori terifiantă ce se degajă din scriitura vâlceanului ca origine și bucureșteanului prin adopţie Dani Corban reprezintă o marcă înregistrată a întregii sale personalităţi creative. Aparenţei de introvertit îi corespund furtuni lăuntrice de proporţii, ce îmi trimit gândul spre celebra formulă caragialeană: “Simţ enorm și văz monstruos”. Povestirile sale de debut, plasate într-un Olanu transfigurat fantast și amarnic realist deopotrivă, precum Macondo din veacul singurătăţii marqueziene, își găsesc fireasca urmare în acest pseudo-jurnal de investigaţie a sinelui și a lumii aprige dimprejuru-i, din care se hrănește agresiv și se lasă agresat în răspăr. Locvacitatea homerică se întâlnește pe alocuri cu franjurii taifasului petulant balcanic promovat la noi de un Fănuș Neagu, de pildă, iar dacă am evocat atâtea nume “grele” ca referinţe a fost exact fiindcă Dani Corban nu poate fi etichetat prin comparaţii, ci doar apofatic, a contrario et per oppositione. Pentru că el nu se vrea niciunul dintre ei și ne apare delimitat ca o voce absolut distinctă, cuceritoare și de speranţă a prozei substanţial pitorești de la noi