Ishtar

sangele

copilul incearca pamantul
pamantul fuge
luna ii imbraca figura cu o linie galbena
face vuiet descult pe pietrele ude
desi e mic i-e cald si i-e rau
copilul calca in scaiul uscat
il zgarie
impresurat el se bucura
vede restul lumii ca o soba stinsa
sangele-i arde prin trup cu o veche nevoie
dar se risipeste usor
in mijlocul lumii se invarte o forta suprema
se varsa in pamant
se intinde frumos ca o floare
se prelinge domol peste pietre
fierbe sub piele dar ingheata pe carne
se ascunde si nu-l vezi si e zgomot
se vadeste si curge si e limpede liniste
s-a strans din cer si se va duce inapoi